Scandalul paşaportului brazilian al lui Kim Jong-un se amplifică

Dictatorul comunist nord-coreean, Kim Jong-un.
Dictatorul comunist nord-coreean, Kim Jong-un. (Getty Images)

Dictatorul nord-coreea Kim Jong-un a folosit un paşaport brazilian pentru a ieşi din Coreea de Nord împreună cu răposatul său tată, Kim Jong-il, a susţinut Reuters, citând surse anonime din sectorul securităţii.

Un ofiţer de securitate occidental, care a preferat să rămână anonim, a clarificat faptele, oferind fotocopii ale documentelor false ce aparţin celor doi dictatori.

De asemenea, alte patru surse din domeniul securităţii din vestul Europei au confirmat că cele două paşapoarte braziliene – care au fost emise pe numele Josef Pwang şi Ijong Tchoi – au fost folosite pentru a solicita vize în cel puţin două ţări occidentale.

"Cei doi dictatori au folosit paşapoartele braziliene, care conţin fotografiile acestora, pentru a încerca să obţină vize de la ambasade străine. Acest lucru demonstrează dorinţa acestora de a călători şi indică eforturile familiei conducătoare nord-coreene de a construi o posibilă rută de scăpare”, a afirmat una dintre surse pentru Reuters, adăugând că fostul dictator Kim Jong-il a obţinut documentele sub un pretext fals.

Deşi tehnologia de recunoaştere facială a confirmat că cei doi dictatori Kim erau în fotografiile folosite pentru paşapoartele braziliene, ambasada nord-coreeană din Brazilia a refuzat să comenteze.

Între timp, o sursă a securităţii braziliene, care a dorit de asemenea să rămână anonimă, a afirmat că cele două documente au fost legitime când au fost trimise în alb pentru a fi emise de consulate.

Potrivit sursei, este posibil ca paşapoartele false să fi fost folosite pentru călătorii în Brazilia, Japonia şi Hong Kong.

De asemenea, publicaţia niponă Yomiuri Shimbun a raportat în 2011 că dictatorul Kim Jong-un a vizitat Tokyo când era copil, în 1991, folosind un paşaport brazilian, înainte de a fi emise cele două paşapoarte braziliene în cauză.