Scandalul "cefelor late" venite să-l susţină pe Dragnea la ÎCCJ. Jandarmeria, obligată de judecători să furnizeze informaţii

Sustinatori PSD
Sustinatori PSD (Epoch Times România)

Asociaţia Evoluţie în Instituţie (EII), ONG condus de cunoscutul protestatar Cristian Mihai Dide, s-a adresat instanţei pentru a obliga Jandarmeria Bucureşti (DGJMB) să îi comunice o serie de informaţii de interes public legate de scandalul creat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 15 aprilie 2019, când Liviu Dragnea, care se prezenta la ultimul termen din dosarul Bombonica, a fost întâmpinat de susţinători printre care personaje dubioase, ce au îmbrâncit presa.

Imediat după episodul respectiv, EII a adresat Jandarmeriei Bucureşti două solicitări în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, prin care solicită, printre altele, ca DGJMB să îi comunice motivele în baza cărora accesul unor persoane (printre care şi Dide) în curtea ÎCCJ a fost restrâns în data de 15 aprilie, criteriul în baza cărora s-a făcut selecţia persoanelor cărora li s-a permis să intre etc. Totodată, Dide solicită o copie a înregistrării adunării publice transmisă de organizatorii PSD precum şi copii după procesele verbale de sancţiune întocmite cu ocazia evenimentului (cu anonimizarea datelor personale). Cum la acel eveniment au fost momente tensionate iar presa a fost îmbrâncită de personaje venite să-l apere pe Dragnea, era de presupus că s-au dat şi amenzi, cel puţin aşa a comunicat la momentul respectiv Jandarmeria.

DGJMB a ales însă să nu răspundă solicitărilor EII. Mai exact, la cererea vizând accesul în curtea ÎCCJ, a dat un răspuns cu totul pe lângă subiect, iar cererea vizând procesele verbale pentru sancţiuni şi înregistrarea adunării publice a ignorat-o cu desăvârşire.

În consecinţă, EII a mers în instanţă, iar Tribunalul Bucureşti i-a dat câştig de cauză. Jandarmeria a făcut recurs dar a pierdut. Aşadar, DGJMB este obligată să furnizeze informaţiile cerute. În caz contrar, Dide anunţă că se va adresa unui executor judecătoresc.

Mai merită precizat că EII a cerut şi Înaltei Curţi informaţii despre cum s-a permis/interzis accesul în curte în ziua respectivă şi cum a fost direcţionat spre Jandarmerie, a acţionat în instanţă şi ÎCCJ.

"Am cerut de atunci (de la o zi după scandal) informaţiile astea. Din ziua respectivă au fost trimise cererile. Chiar de atunci. Bineînţeles că au refuzat şi de atunci până acum s-au judecat amândouă cererile şi le-am câştigat pe amândouă definitiv. Deci ei sunt obligaţi să îmi dea informaţiile respective. S-a judecat la Tribunalul Bucureşti, pe contencios administrativ. Pentru obligarea comunicării de informaţii de interes public. Şi instanţa a decis că informaţiile cerute de mine sunt de interes public, deci toate informaţiile de acolo. Ca o informaţie suplimentară… pentru cererea cu restricţionarea accesului, nu m-au lăsat să intru pe 15 în curtea ÎCCJ, şi am vrut să ştiu cine a decis acel lucru. Eram sigur că a decis Jandarmeria. Am cerut informaţii şi la ÎCCJ, şi ÎCCJ a zis că mi-au trimis un regulament cum se face accesul şi că Jandarmeria este… nu că au decis… că ar trebui să mă adresez Jandarmeriei. Şi am dat în judecată şi ÎCCJ-ul. Adică aceleaşi informaţii le-am cerut şi ÎCCJ-ului şi am câştigat în primă instanţă. Nu este definitiv. Luna asta am termenul la Curtea de Apel.

(...) Acum eu aştept informaţiile de la DGJMB, să mi le comunice de bună voie. Dacă nu mi le comunică de bună voie, la fel ca până acum, mă duc la un executor şi îi execut. (...) O să mai aştept şi eu o săptămână jumătate, două, după care o să le fac solicitarea", a declarat Dide pentru Epoch Times.

Deciziile instanţei pot fi accesate aici, aici, aici şi aici.

Scandalul de pe 15 aprilie

Reamintim că la ultimul termen din dosarul angajărilor fictive, Dragnea a fost întâmpinat atât de susţinători cât şi de contestatari. Numărul susţinătorilor, despre care presa a scris că ar fi fost aduşi de personaje precum Codrin Ştefănescu a fost mult mai mare decât cel al opozanţilor lui Dragnea.

În momentul în care a venit Dragnea a ieşit o îmbulzeală de nedescris.

Unii dintre susţinătorii pro-PSD au fost lăsaţi să treacă de cordonul de jandarmi şi s-au comportat ca nişte gărzi de corp ale lui Dragnea, fiind agresată inclusiv presa în momentul apariţiei şefului PSD.

Cel mai agresiv dintre susţinătorii lui Dragnea a încercat să plece fără ca jandarmii să îl oprească. Au trebuit să strige jurnaliştii după jandarmi ca persoana să fie legitimată. Ulterior, persoana a revenit în rândul protestatarilor.

Forţele de ordine au ridicat până la urmă trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 36 de ani, care ar fi fost amendaţi cu câte 200 de lei fiecare pentru "provocarea ori participarea efectivă la scandal". Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

Vă invităm să urmăriţi şi materialul video realizat de echipa Epoch Times la acea vreme.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne