Şapte angajaţi de la Lactate Brădet depistaţi cu E-coli. "Aproape toată populaţia este purtătoare de E-coli", declara patronul fabricii.

Uriaşul scandal generat de decesul a trei copii şi infectarea altor zeci cu E-Coli cunoaşte o nouă întorsătură de situaţie. Exonerată de vina de a fi îmbolnăvit copiii, Lactate Brădet revine în centrul atenţiei.
Bebeluş
Bebeluş (Shutterstock)

În analizele recoltate de la 7 angajaţi ai fabricii Lactate Brădet a fost depistat E-coli patogen, iar trei dintre probele pozitive prezintă ambele gene vtx (vtx 1 şi vtx2), verotoxină care provoacă apariţia sindromului hemolitic uremic (SHU), relatează ziare.com. E-coli patogen a mai fost depistat şi în probele recoltate de la doi dintre angajaţii fermei Agrostar Farmex SRL, furnizor al Brădet. Cei doi nu lucrează însă la îngrijirea animalelor sau manipularea produselor lactate.

Rezultatele sunt precizate în adresa cu numărul 1.435 din 11 martie 2016, trimisă de DSP Argeş către Prefectura Argeş.

Informaţia vine în contextul în care Lactate Brădet a fost în centrul unui uriaş scandal, după ce ministrul Agriculturii a susţinut că îmbolnăvirea bebeluşilor din Argeş s-ar fi datorat brânzei produse de fabrica respectivă, afirmaţie care s-a dovedit ulterior nefondată, ceea ce a stârnit un puternic curent de simpatie pentru fabrică şi de solidaritate cu patronul ei. Numeroase persoane au anunţat că vor consuma produse fabricate la Lactate Brădet, pentru a sprijini fabrica ameninţată de faliment.

De asemenea, potrivit documentului, Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor Larex a depistat în două dintre produsele Brădet, Brânza Făgăraş, în ambalaj de 200 de grame cu data de expirare 08.03.2016, şi smântână 12%, în ambalaj de 200 de grame cu data de expirare 23.03.2016, E-coli peste limita legală admisă.

Ar fi vorba despre o depăşire de 15 ori a limitei, relatează ziare.com.

Contactat de Ziare.com, patronul Brădet, Marius Badea, a admis că a fost notificat de DSP Argeş în privinţa rezultatelor acestor analize adăugând că are obiecţii în privinţa lor. Badea a mai declarat că Lactate Brădet a trimis probe în Germania pentru o gamă largă de produse, iar toate analizele sunt bune.

"Referitor la angajaţi, tot noi am cerut analize suplimentare la Cantacuzino, pentru a elimina orice suspiciune de contaminare a produselor cu un E-coli patogen. Ni s-a comunicat ulterior că această analiză nu este elocventă, deoarece aproape toată populaţia este purtătoare de E-coli, E-coli trăind în tubul digestiv ca o normalitate. De aceea, această analiză nu este trecută în analizele obligatorii la angajare", a explicat patronul Brădet.

Articolul integral poate fi citit aici

Reamintim că 3 bebeluşi au murit şi alte zeci au ajuns în spitale, în stare gravă de sănătate. Cauza infectării copiilor, iniţial pusă pe seama produselor Lactate Brădet este în continuare necunoscută.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură