Şansele destinului: o femeie a scăpat cu viaţă printr-un miracol (video)

Evenimentul a avut loc în Polonia şi demonstrează că atunci când unei persoane nu i-a venit încă sfârşitul, poate să iasă nevătămată din situaţii incredibile.
Momentul accidentului
Momentul accidentului (Print screen YouTube)

Nu ştim de ce, dar sunt momente în care stelele se aliniază astfel încât ieşim nevătămaţi din situaţii care, în condiţii normale, ne-ar putea afecta grav. Există miracole. Un episod de acest gen s-a întâmplat în Kalisz, Polonia, unde o femeie a reuşit să rămână neatinsă, fără să facă nicio mişcare, dintr-un incident în care existau toate probabilităţile să fie accidentată grav.

Faptele, care au fost postate într-un videoclip pe Youtube, s-au derulat în felul următor: Femeia tocmai termina de traversat o stradă pe trecerea de pietoni atunci când, dintr-o dată au apărut două automobile. După ce acestea s-au ciocnit violent, s-au îndreptat periculos şi fără control spre locul în care se afla femeia (era deja pe trotuar, după ce traversase strada). În mod miraculos, ambele maşini au trecut pe lângă ea fără să o atingă, femeia fiind efectiv prinsă între cele două autovehicule.

Coliziunea a avut loc deoarece una dintre maşini nu a oprit la semafor şi a deviat tăindu-i calea celuilalt vehicul care circula corect. Câteva secunde mai târziu după incident, femeia, în mod vizibil speriată, s-a reîntors pe partea cealaltă a străzii pe aceeaşi trecere de pietoni. Clipul video o arată cum se agaţă de un stâlp, fiind probabil conştientă de faptul că a scăpat cu viaţă printr-un miracol.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură