Să aibă Şerban Nicolae ce graţia! Deputat PSD propune înăsprirea pedepselor pentru contrafacerea produselor

În timp ce, pe de o parte, senatorul PSD Şerban Nicolae umblă să dea graţieri, pe de alta, colegul său deputat Iulian Iancu vrea pedepse mai dure pentru anumite categorii de infractori, mai exact pentru cei ce falsifică sau contrafac produse, medicamente, mărci.
Iulian Iancu, Preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor
Iulian Iancu, Preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor (Camera Deputaţilor)

Preşedintele Comisiei de Industrii din Cameră, deputatul PSD Iulian Iancu, a depus la Senat o propunere legislativă de modificare a Codului penal în sensul majorării pedepselor cu închisoarea pentru falsificarea sau contrafacerea produselor, a medicamentelor sau a mărcilor.

Majorările propuse de Iancu sunt cât se poate de consistente, relatează Mediafax, respectiv :

- de la 1 la 8 ani, faţă de 3 luni până la 3 ani în prezent – pentru prepararea de alimente ori băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătăţii, cât şi pentru expunerea spre vânzare sau vânzarea unor astfel de alimente sau băuturi, cunoscând că sunt falsificate sau alterate ori interzise consumului;

- de la 2 la 8 ani, faţă de 6 luni la 3 ani cât este acum – este pentru punerea în consum public de carne sau produse din carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă a avut ca urmare îmbolnăvirea unei persoane;

- de la un 1 an şi 6 luni la 7 ani - faţă de 1 la 5 ani, în prezent, pentru infectarea surselor sau reţelelor de apă;

- de la un 1 an şi 6 luni la 5 ani, faţă de 6 luni la 3 ani, în prezent, pentru falsificarea în orice mod a mărcilor de titlu, a mărcilor de garanţie proprie sau a mărcilor de certificare.

De asemenea, deputatul cere ca cei ce se fac vinovaţi de falsificarea sau substituirea altor mărfuri sau produse să fie pedepsiţi cu închisoarea de la 2 la 10 ani , dacă prin falsificarea sau substituirea lor, acestea au devenit vătămătoare sănătăţii.

Proiectul deputatului PSD mai prevede pedepse cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi pentru vânzarea de medicamente şi suplimente alimentare, în condiţiile în care persoana în cauză avea la cunoştinţă că sunt contrafăcute, alterate ori cu perioada de valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii ori şi-au pierdut în tot sau în parte eficienţa terapeutică.

De asemenea, punerea în comerţ a medicamentelor şi suplimentelor alimentare fără avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Comisiei Naţionale de Bioetică a Academiei de Ştiinţe Medicale va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la 5 la 10 ani.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne