S-au reluat discuţiile nucleare la nivel înalt între SUA şi Iran

Secretarul de Stat american John Kerry
Secretarul de Stat american John Kerry (Justin Lane-Pool / Getty Images)

Negocierile nucleare de nivel înalt dintre Statele Unite şi Iran s-au reluat luni la Geneva, în condiţiile în care ambele tabere trebuie să îşi rezolve anumite neînţelegeri tehnice şi politice pentru a putea ajunge la un acord de bază în 31 martie, dată la care expiră un termen limită pentru aceste negocieri.

Secretarul de stat american John Kerry, ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, secretarul american pentru energie, Ernest Moniz, şi şeful programului nuclear iranian, Ali Akbar Salehi, se întâlnesc astăzi pentru o nouă rundă de discuţii, după ce duminică au avut o altă întâlnire care a durat aproximativ două ore, conform Reuters.

Puţine detalii despre negocieri au ieşit până acum la iveală, dar termenul limită tot mai apropiat a cauzat o diviziune între Statele Unite şi cel mai apropiat aliat al lor, Israelul, care a susţinut că aceste discuţii sunt periculoase. În acelaşi timp, SUA au acuzat Israelul că deformează poziţia Washingtonului în problema negocierilor.

Deşi situaţia este destul de tensionată între SUA şi Israel, premierul israelian Benjamin Netanyahu a acceptat să adreseze luna viitoare un discurs în faţa Congresului american, deşi invitaţia sa a fost lansată fără consultarea prealabilă a Casei Albe. În discursul său, Netanyahu va vorbi despre ameninţarea iraniană, deşi preşedintele american Barack Obama a avertizat că se va opune oricărei noi legi privind aplicarea de noi sancţiuni Iranului.

Helga Schmid, director politic pentru Serviciul de Acţiune Externă din cadrul Uniunii Europene, participă de asemenea la discuţiile de luni dintre Kerry şi Zarif.

Statele Unite şi alte cinci puteri majore – Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania – doresc să negocieze un acord cu Teheranul pentru a se putea încheia un impas vechi de 12 ani legat de ambiţiile sale nucleare. Iranul a declarat că programul său nuclear nu urmăreşte construirea de bombe atomice.

Deşi discuţiile au loc în principal între Washington şi Teheran, Kerry a insistat în weekend că nu există nicio divergenţă între SUA şi celelalte cinci mari puteri, toate statele fiind concentrate pe un obiectiv comun, susţine Reuters.

Ambele tabere au declarat că prezenţa lui Moniz şi Salehi la discuţiile din Geneva reflectă natura tehnică a discuţiilor, care au atins un stadiu sensibil. În plus, unele dintre cele mai disputate aspecte ale discuţiilor se referă la îmbogăţirea uraniului în Iran şi ritmul suspendării sancţiunilor.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe