Rusia vinde sisteme S-400 Turciei

Turcia se află în procesul încheierii unui acord cu Rusia pentru achiziţionarea sistemului S-400, într-o încercare de a-şi dezvolta capabilităţile de apărare într-un moment în care Ankara este implicată activ în activităţi antitero pe plan intern şi extern, a declarat un parlamentar turc.
Două sisteme de rachete ruseşti S-400 la baza militara rusă Hmeimim din Siria, 16 decembrie 2015.
Două sisteme de rachete ruseşti S-400 la baza militara rusă Hmeimim din Siria, 16 decembrie 2015. (Paul Gypteau/AFP/Getty Images)

Ankara a investit în dezvoltarea unui sistem cuprinzător de apărare aeriană, „acordând o atenţie specială rachetelor cu rază lungă”, a precizat parlamentarul turc Yusuf Beyazit pentru Sputnik. „Aş dori să subliniez faptul că obiectivul nostru este acela de a dezvolta şi extinde capabilităţile de apărare ale Turciei. Livrarea de sisteme antiaeriene şi antirachetă este legată în mod direct de acest obiectiv.”

Ca membru NATO, Turcia este interesată în coordonarea acestor eforturi cu blocul militar condus de SUA, a afirmat parlamentarul, adăugând că strategia Washingtonului împotriva grupului jihadist Statul Islamic a stat în calea unei astfel de cooperări.

„Turcia luptă împotriva terorismului, în timp ce membrii NATO nu numai că au eşuat să furnizeze [Ankarei] suficientă asistenţă, dar au luat de asemenea în considerare posibilitatea colaborării cu astfel de organizaţii teroriste precum Partidul Uniunii Democrate (PYD) şi Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG)”, a declarat el.

Ankara vede toate grupurile aparent afiliate la Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), inclusiv PYD şi YPG, drept organizaţii teroriste. Pentagonul s-a bazat intens pe miliţiile kurde în operaţiunile sale antitero din Siria, spre marea frustrare a Turciei.

Beyazit a adăugat că NATO este “obligată” să protejeze graniţele turce şi să ajute Ankara să facă faţă ameninţărilor din afara ţării. „Sper că partenerii noştri din NATO vor abandona standardele duble în ceea ce priveşte Turcia şi vor fi ghidaţi de bunul simţ în activităţile lor.”

Parlamentarul turc a mai precizat că, atunci când vine vorba de soluţionarea crizei din Siria, paşii făcuţi în comun cu Rusia corespund cu interesele Turciei.

În plus, Beyazit a menţionat că Rusia şi Turcia se află aproape de a încheia un acord oficial privind livrarea sistemului S-400. „Sperăm că atunci când este semnat acordul, care corespunde intereselor noastre naţionale, sistemul de apărare aeriană S-400 va îmbunătăţi apărarea Turciei.”

Sistemul S-400 Triumf, la care NATO se referă ca SA-21 Growler, a fost dezvoltat de contractorul în domeniul apărării Almaz-Antey. Sistemul este capabil să intercepteze toate tipurile de arme aeriene moderne, inclusiv avioane de luptă de generaţia a cincea, precum şi rachete balistice şi de croazieră aflate la distanţe de câteva sute de kilometri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe