Rusia sfidează SUA şi Israel. A început să livreze Siriei sistemul S-300

Serghei Lavrov
Serghei Lavrov (Drew Angerer/Getty Images)

Rusia a început să livreze Siriei sistemul de apărare aeriană S-300, în ciuda obiecţiilor venite de la SUA şi Israel, a precizat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

“Livrarea a început deja” în conformitate cu ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin, dat după doborârea unui avion militar rusesc în 17 septembrie, în care au murit 15 soldaţi ruşi, a declarat Lavrov la o conferinţă de presă de la sfârşitul săptămânii trecute la sediul ONU, potrivit RFE/RL.

“Măsurile pe care le vom lua vor fi dedicate asigurării de 100% a siguranţei şi securităţii oamenilor noştri din Siria”, a mai afirmat Lavrov.

Avionul rusesc de recunoaştere Il-20 a fost doborât accidental de focul antiaerian sirian, însă Moscova a învinuit parţial Israel pentru acel incident, susţinând că avioanele de luptă israeliene care desfăşurau la acea vreme atacuri aeriene asupra unor ţinte din interiorul Siriei s-au ascuns în spatele avionului rusesc pentru a evita să fie lovite.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a sunat pe Putin pentru a-şi exprima regretul pentru pierderile de vieţi umane, însă a promis că Israelul va continua să lanseze bombardamente aeriene împotriva ţintelor militare iraniene din Siria şi a avertizat Rusia cu privire la “pericolele” plasării unui sistem antiaerian avansat în ceea ce dânsul a numit a fi “mâini iresponsabile” din Siria.

La rândul său, Washingtonul şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la livrarea sistemului S-300, afirmând că mişcarea va amplifica conflictul din ţara arabă.

Rusia, împreună cu Iranul, au jucat în ultimul an un rol critic în susţinerea preşedintelui sirian Bashar al-Assad în procesul de recuperare a unei mari părţi din teritoriul pe care l-a pierdut în cursul celor peste şapte ani de război civil, în care au murit peste 400.000 de oameni şi a forţat strămutarea altor câtorva milioane.

În condiţiile în care alianţa ruso-siriano-iraniană se pregăteşte acum să recupereze controlul asupra ultimelor zone deţinute de rebeli în Siria, Lavrov a avertizat puterile externe să nu încerce să reintroducă prin ONU termeni occidentali pentru soluţionarea conflictului.

SUA, Franţa, Germania, Marea Britanie, Iordania, Egipt şi Arabia Saudită au cerut recent delegatului special al ONU în Siria, Staffan de Mistura, să relanseze discuţiile privind elaborarea unei noi Constituţii şi organizarea de noi alegeri în Siria.

Assad a respins deja iniţiativa şi Lavrov a avertizat că orice încercare din afară de a impune acum o decizie în ceea ce priveşte Siria va fi o mare greşeală.

Lavrov a afirmat că Rusia, Siria şi Iran au avut mai mult succes decât ONU în privinţa soluţionării unor aspecte ale conflictului printr-un forum pe care l-au creat împreună cu Turcia. Acel proces alternativ de negociere a produs recent un acord cu privire la cum va trebui rezolvată situaţia din ultima provincie controlată de rebeli, Idlib.

Acordul respectiv prevede crearea unei “zone demilitarizate” în provincia Idlib până în 15 octombrie, iar Lavrov a susţinut că Turcia, care este aliată cu grupuri rebele mai moderate care luptă împotriva lui Assad, respectă în prezent acordul, convingând grupurile militante radicale să se retragă din zonă cu armele lor grele.

De îndată ce grupul extremist Jabhat al-Nusra, care este afiliat la grupul terorist Al-Qaeda şi care dispune de aproximativ 10.000 de luptători, va fi separat de alte grupuri rebele din opoziţie care “sunt dispuse să fie implicate într-un proces politic”, a afirmat Lavrov, Rusia şi guvernul sirian intenţionează să îi “elimine” pe extremişti.

“Există discuţii că ei vor fi trimişi în alte zone fierbinţi, de exemplu Afganistan. Acest lucru este inacceptabil… Ei trebuie să fie eliminaţi, sau trebuie să aibă loc un proces judiciar”, a adăugat Lavrov.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe