Rusia salvează adoptarea unei rezoluţii ONU pro-alăptare în pofida opoziţiei americane

(Getty Images)

Rusia a salvat o rezoluţie ONU care încurajează alăptarea, în ciuda eforturilor americanilor de a submina adoptarea ei.

Statele Unite au încercat să oprească adoptarea unei rezoluţii pro-alăptare în Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care aparţine de ONU, pentru a servi interesele producătorilor de lapte praf pentru bebeluşi, a precizat în weekend publicaţia americanăThe New York Times.

Citând zeci de delegaţi nenumiţi din mai multe ţări, care au participat la deliberările din această primăvară, publicaţia a susţinut că reprezentanţii SUA au avertizat că vor lansa măsuri comerciale punitive împotriva Ecuadorului dacă rezoluţia va fi aplicată, potrivit site-ului de ştiri The Moscow Times.

“Ruşii au fost cei care, în cele din urmă, au intervenit pentru introducerea măsurii, iar americanii nu i-au ameninţat”, a mai precizat The New York Times.

Un delegat rus nenumit, prezent la deliberările din Geneva, a fost citat afirmând că “nu încercăm să fim eroi”.

Delegatul rus a mai adăugat că Rusia nu a fost supusă presiunilor în mod direct de către SUA ca să respingă măsura, însă teama generată de aplicarea unor măsuri punitive americane au determinat alte ţări latino-americane şi africane să nu accepte rezoluţia.

Un purtător de cuvânt anonim al Departamentului american pentru Sănătate şi Servicii Umane a afirmat că proiectul original al rezoluţiei a creat “bariere inutile” mamelor care nu pot alăpta şi care au nevoie de soluţii alternative pentru a-şi hrăni copiii.

Însă directorul grupului britanic Baby Milk Action, Patti Rundall, a comparat poziţia SUA cu un “şantaj”, susţinând că americanii ţin lumea ostatică şi încearcă să anuleze aproape 40 de ani de consens”.

“Considerăm că este greşit când marile ţări încearcă să pună presiune pe unele ţări foarte mici, în special într-o problemă care este cu adevărat importantă pentru restul lumii”, a mai declarat delegatul rus pentru The New York Times, descriind presiunile SUA ca un caz clar în care o ţară puternică abuzează de influenţa sa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe