Rusia anchetează un presupus sabotaj la Staţia Spaţială Internaţională

Directorul agenţiei spaţiale a Rusiei a descris “câteva încercări de a face” o mică gaură într-un modul rusesc de pe Staţia Spaţială Internaţională. Autorităţile investighează dacă actul a fost o “interferenţă deliberată în spaţiu”.
Staţia Spaţială Internaţională
Staţia Spaţială Internaţională (Getty Images)

Agenţia Spaţială a Rusiei a susţinut miercuri că speră să anunţe în săptămânile următoare originea unei mici găuri pe peretele interior al modului rusesc Soiuz de pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI).

Membrii echipajului SSI au descoperit gaura săptămâna trecută şi au izolat-o imediat. Deşi aceasta a provocat o mică pierdere a presiunii, agenţia spaţială a precizat că nu a fost vorba de un incident care să pună în pericol viaţa echipajului, potrivit Deutsche Welle.

La începutul acestei săptămâni, oficiali ruşi au lansat ideea că s-ar putea ca o persoană să fi creat în mod deliberat gaura pentru a sabota modulul.

Dmitri Rogozin, şeful Agenţiei Spaţiale a Rusiei, a afirmat luni seară că au existat “câteva tentative de a face orificiul”. El a mai susţinut că acesta pare să fi fost creat de o mână nesigură”.

Rogozin s-a întrebat dacă gaura este un “defect de producţie sau o acţiune premeditată ... verificăm versiunea legată de [posibila eroare produsă pe] Pământ. Dar există o altă versiune pe care nu o exclud: interferenţă deliberată în spaţiu”.

Dar unele persoane care lucrează în industria spaţială a Rusiei rămân sceptice că ar putea fi vorba de sabotaj în spaţiu. Alexander Zhelezniakov, fost inginer în industria spaţială, a declarat agenţiei ruse de ştiri de stat TASS că nu este convins că un membru al echipajului SSI ar fi comis un astfel de act.

“Judecând după ceea ce am văzut în fotografii, gaura trebuie să fi fost făcută pe Pământ. Gaura este într-un loc unde e greu de ajuns. Nu ar fi fost uşor să se producă acea cavitate”, a adăugat fostul inginer.

“Cel mai probabil, un muncitor a făcut o gaură greşită şi apoi a acoperit; apoi fie a omis să spună cuiva despre acest lucru sau cei care au fost informaţi au preferat să menţină tăcerea”.

Cooperarea ruso-americană în spaţiu este unul dintre puţinele domenii care nu au fost atinse de sancţiunile aplicate de Washington împotriva Moscovei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe