Rusia: Alexei Navalni arestat în drumul său spre un miting în Nijni Novgorod

Politicianul din opoziţie Alexei Navalni a fost arestat în faţa locuinţei sale înaintea unui miting din centrul Rusiei.
Liderul opoziţiei ruse Alexei Navalni.
Liderul opoziţiei ruse Alexei Navalni. (Captură Foto)

Oficialii oraşului rusesc Nijni Novgorod au refuzat săptămâna trecută să autorizeze un miting planificat de Alexei Navalni pentru 29 septembrie, susţinând că un alt eveniment fusese planificat în aceeaşi locaţie şi în aceeaşi zi.

Poliţia şi procurorii locali au avertizat că “provocările” vor fi contracarate, în cazul în care oamenii aleg să participe la eveniment.

Vineri dimineaţă, într-o postare pe Instagram, Navalni a publicat un material video în care doi ofiţeri de poliţie sunt văzuţi apropiindu-se de el, în ceea ce părea să fie o parcare subterană. Poliţiştii îi cer apoi să “ofere o explicaţie”.

„Oh, cum îşi mai doreşte bătrânul Putin să nu ajung la demonstraţie”, a scris Navalni.

Ramura moscovită a Ministerului de Interne a precizat într-o declaraţie online că Navalni a fost arestat pentru faptul că a cerut în mai multe rânduri oamenilor să participe la adunări ilegale, o acuzaţie negată de politicianul din opoziţie.

Într-o postare separată pe Instagram din secţia de poliţie, Navalni a cerut susţinătorilor săi să participe la miting în ciuda absenţei sale. „Care e diferenţa dacă sunt acolo sau nu. Haideţi la miting în numele principiului şi ca un semn de protest împotriva stupidităţii şi degradării care ne conduc ţara”, a scris el.

Un angajat al Fundaţiei pentru Anticorupţie a lui Navalni, Ivan Zhdanov, şi coordonatorul campaniei prezidenţiale a lui Navalni, Olga Guseva, au fost de asemenea arestaţi de poliţie pentru scurt timp, în cursul zilei de vineri. Cei doi au declarat că autorităţile au confiscat mai multe echipamente, inclusiv o scenă instalată înaintea mitingului din Nijni Novgorod.

Navalni a anunţat că va candida în cadrul alegerilor prezidenţiale din martie 2018, în ciuda faptului că o condamnare anterioară îi interzice în mod oficial să participe.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe