Rugby: "România, figurant lipsit de complexe", a declarat France Presse înaintea debutului CM 2015

(Stu Forster / Getty Images)

Prezentându-i pe "stejari" înaintea Cupei Mondiale de rugby ce va începe în această lună în Anglia, Agenţia France Presse titrează "România, figurant lipsit de complexe", evidenţiând că selecţionata ţării noastre, aflată pentru a 8-a oară la aceasta competiţie, "va încerca să arate că este un adversar credibil pentru cele mai puternice echipe, fără să viseze totuşi la mai mult de un loc trei în Grupa D".

"Suntem realişti, ştim că nu putem învinge Franţa", a recunoscut preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Haralambie Dumitraş. "Vrem să arătăm însă că suntem un adversar tenace, făcând meciuri bune. Ne-am fixat în primul rând un obiectiv de performanţă, în ce priveşte calitatea meciurilor noastre", a mai spus el.

Ţara noastră face parte din Grupa D, alături de Franţa, Irlanda, Canada şi Italia, desfăşurând primul meci contra Franţei, pe 23 septembrie.

Cu doar 8.000 de jucători profesionişti şi un campionat slab, România este foarte departe de epoca sa de aur, când a învins de mai multe ori Franţa, ultima oară în 1990, scrie AFP.

Deşi au fost prezenţi la toate ediţiile Cupei Mondiale, "stejarii" nu au reuşit niciodată un rezultat de referinţă în faţa unei echipe mai bine cotate. Aproape de această performanţă ei au fost în 2011, când s-au înclinat în faţa Scotiei în ultimele zece minute (24-34), terminând până la urmă grupa pe ultimul loc.

De atunci, România are dificultăţi şi pe scena continentală, mulţumindu-se cu un loc 2, după Georgia, în Rugby Europe Championship. Pregătirea pentru Cupa Mondială s-a făcut cu mijloacele aflate la dispoziţie, întâlnind naţionale de mâna a doua (Namibia, Argentina B) sau echipe de club (Edinburgh).

Cele mai multe speranţe ale românilor de a nu reveni cu mâna goală se leagă de meciul cu Canada de pe 6 octombrie. O performanţă ar fi o victorie cu Italia, pe 11 octombrie, la Exeter, în ultimul meci din grupă, ce ar putea fi fără miză.

"Cred că putem da lovitura contra Italiei, cu condiţia să rămânem constanţi pe toată durata meciului, să fim solizi în apărare şi să ne valorificăm punctele forte", a spus Dumitraş.

"Să câştigăm două meciuri este un obiectiv ambiţios, dar pe care-l cred realizabil. E cu atât mai important cu cât ar urma sa ne asigure o calificare directă la Cupa Mondială 2019", a continuat el.

Echipele clasate pe locul 3 în fiecare grupă se califică automat la viitoarea Cupă Mondială.

Elevii galezului Lynn Howells vor miza evident pe pachetul de înaintare şi pe o apărare solidă. "Mai avem însă câţiva aşi în mânecă pe care vrem să-i arătăm la Cupa Mondială", a spus Dumitraş. "Scopul e să arătăm acea faţă nouă pe care o aşteptăm de mult timp".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport