Rugby. Naţionala României în Cupa Europeană a Naţiunilor, ediţia 2017-2018

Stejarii vor ţine piept reprezentativelor Germaniei, Belgiei, Spaniei, Rusiei şi Georgiei, conform programului competiţional oficial al CEN 2017-2018, anunţat de Rugby Europe.
(Romanian rugby federation/facebook)

Selecţionata de rugby a ţării noastre, cu galezul Lynn Howells pe banca tehnică, va trebui să scoată rezultate bune în confruntările cu reprezentativele Germaniei, Belgiei, Spaniei, Rusiei şi Georgiei în sezonul 2017-2018 din Cupa Europeană a Naţiunilor (CEN), "Stejarii" putând să se califice direct la Cupa Mondială din Japonia, din 2019.

Astfel, conform Federaţiei române de specialitate programul competiţional oficial al CEN 2017-2018, va fi unul extrem de important în ceea ce priveşte prezenţa noastră la turneul final.

România va disputa în 2017 două meciuri pe teren propiu, cu Spania şi Georgia, şi trei în deplasare cu Germania, Belgia şi Rusia. Marele derby al primului eşalon valoric din CEN, România — Georgia, se va desfăşura pe 19 martie.

''Este important ca la finalul meciurilor din 2017, când tragem linie, să avem patru victorii în faţa contracandidatelor noastre cu care ne vom bate pentru calificarea directă la Cupa Mondială şi trei puncte bonus obţinute, pentru a avea asigurată calificarea încă din primăvara viitoare. Cred că este foarte important să ne respectăm statutul de echipă cu experienţă, de echipă care a lăsat o impresie bună la ultima ediţie a Cupei Mondiale, de echipă care îşi doreşte meciuri puternice ca să crească. Îmi doresc să menţinem progresul pe care l-am arătat la World Rugby Nations Cup, să creştem şi mai mult ca joc în meciurile-test din toamnă şi să avem o echipă care să abordeze în forţă calificarea la Cupa Mondială'', a spus preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Haralambie Dumitraş.

Programul Cupei Europene a Naţiunilor în 2017 se prezintă astfel:

Etapa 1, 11-12 februarie:
Germania — România, 11 februarie
Spania — Rusia, 12 februarie
Belgia — Georgia, 12 februarie

Etapa 2, 18 februarie:
România — Spania
Georgia — Germania
Belgia — Rusia

Etapa 3, 4 martie:
Rusia — România
Spania — Georgia
Germania — Belgia

Etapa 4, 11-12 martie:
Belgia — România
Georgia — Rusia
Germania — Spania

Etapa 5, 19 martie:
România — Georgia
Rusia — Germania
Spania — Belgia

Program CEN în 2017 - 2018:

Etapa 6:
România — Germania
Rusia — Spania
Georgia — Belgia

Etapa 7:
Spania — România
Germania — Georgia
Rusia — Belgia

Etapa 8:
România — Rusia
Georgia — Spania
Belgia — Germania

Etapa 9:
România — Belgia
Rusia — Georgia
Spania — Germania

Etapa 10:
Georgia — România
Germania — Rusia
Belgia — Spania

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport