Românii datori la bănci pot scăpa de datorii cedând imobilul ipotecat

Persoanele care nu-şi mai pot achita creditele pot opta pentru stingerea datoriei cedând băncii casa ipotecată, fără ca banca să mai poată cere sume suplimentare.
Vot în Camerele reunite ale Parlamentului României.
Vot în Camerele reunite ale Parlamentului României. (Epoch Times România)

Cu 233 de voturi "pentru", o abţinere şi un vot împotrivă, deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul de lege care permite unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii imobilul ipotecat, relatează Mediafax.

Camera Deputaţilor a fost for decizional pe acest proiect, legea urmând să fie trimisă preşedintelui Iohannis spre promulgare.

"Este cea mai fericită zi din viaţa mea de parlamentar. Vreau să vă mulţumesc în numele celor peste 800.000 de familii şi nu numai care au nevoie de acest proiect", a declarat iniţiatorul, Daniel Zamfir precizând că legea adoptată astăzi oferă posibilitatea unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii bunul care a fost ipotecat.

Astfel, banca nu poate să se îndrepte decât către bunul ipotecat, nu către toate proprietăţile, veniturile actuale şi viitoare, aşa cum este în prezent, a explicat pentru Mediafax deputatul PNL Daniel Zamfir, afirmând că nu doar clientul, ci şi banca trebuie să îşi asume riscul devalorizării.

Proiectul de lege prevede că la momentul încheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

Proiectul iniţiat de deputatul PNL Daniel Zamfir a fost semnat de alţi aproape 140 de parlamentari PNL, PSD, UDMR, ALDE şi ai minorităţilor.



România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne