România ar putea pierde opt miliarde de euro de la UE

.
. (Epoch Times România)

Dacă bugetul multianual al UE pentru perioada 2014-2020 se va aproba în varianta propusă de preşedintele CE, Herman von Rompuy, atunci României ar urma sa i se aloce cu opt miliarde de euro mai puţin decât se estimase iniţial.

Premierul Victor Ponta a precizat că aceasta înseamnă cu "400 de euro mai puţin pentru fiecare român", motiv pentru care a cerut folosirea dreptului de veto al României, dacă nu se va accepta o negociere.

"Propunerea lui Van Rompuy presupune o alocare cu cinci miliarde de euro pe coeziune şi trei miliarde de euro pe politica agricolă, mai puţin decât ceea ce a propus CE", a declarat Ponta.

Ponta i-a cerut lui Băsescu să reprezinte interese naţionale la Bruxelles, atunci când va merge să reprezinte România la CE.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ironic, că, de la anunţul privind posibilitatea utilizării dreptului de veto de către România la Consiliul European, toţi liderii statelor contributoare "s-au băgat sub birouri".

"Şi eu sunt pregătit să utilizez dreptul de veto, dacă se încalcă Tratatul. De opt ani, nu am văzut niciun stat depunând, făcând un veto în Consiliul European, atunci când nu s-a încălcat Tratatul. Nu am văzut. În rest, misiunea liderilor europeni este să stea acolo până găsesc soluţii. V-aş aduce aminte negocierea bugetului 2007-2013 la care am participat, a durat trei zile şi două nopţi în care, până la urmă, România a obţinut un buget pe care nu reuşeşte sa îl cheltuiască", a afirmat Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne