"România altfel". Pleşu: Avem servicii secrete care îşi fac "academii" şi livrează titluri de doctor

Aflat, de vreo săptămână, în afara ţării, scriitorul Andrei Pleşu a avut ocazia să redescopere "altfel"-ul românesc.
Andrei Pleşu
Andrei Pleşu (Florin Chiriă)

"Vrem-nu vrem, ne place-nu ne place, suntem destul de diferiţi de "colegii" noştri europeni", scrie Andrei Pleşu într-un articol intitulat "România altfel", publicat pe secţiunea de bloguri a publicaţiei Adevărul.

"Politicianul autohton e, în mod evident, altfel decît politicianul german, francez, englez, olandez şi aşa mai departe. Nu că nu se găsesc şi printre vestici mediocrităţi, nu că nu se produc şi la ei derapaje amendabile juridic, nu că demagogia e neapărat absentă din discursul lor politic. Dar procentul de incultură, primitivism, aroganţă, căpătuială şi impunitate de pe scena noastră publică mi se pare fără echivalent în lumea Europei occidentale. E greu de imaginat că, în adunările parlamentare ale unui stat matur, poate apărea un personaj de tipul Cristiana Anghel, intempestiv plebee, suficientă, agresivă, incapabilă să depăşească modelul comportamental al periferiei ţanţoşe. Nu ştiu vreo ţară care să-şi fi ales, ca reprezentant în Parlamentul European, un ins de croiala insolită a lui Gigi Becali. Dar nu e vorba numai de politicieni.

Să luăm notă şi de categoria tot mai amplă a "analiştilor politici" care proliferează în presă noastră. Evident că oricine, indiferent de profilul său profesional, are dreptul să exprime opinii despre mersul lumii, despre democraţie, despre dreptate, despre guvernanţi sau parlamentari. Dar nu oricine poate fi consultat ca "expert", zi de zi, seară de seară, în gazete şi în studiourile de televiziune, ca să ne explice "situaţiunea", să dea note în dreapta şi-n stînga, să ne arate, atotştiutor, "calea cea bună". Cînd la un post de televiziune din Germania e invitat, pentru comentarii, un "analist politic" e vorba întotdeauna de cineva cu acreditări de specialitate, cu experienţă, cu limbaj adecvat, fără conotaţia partizanatului ieftin, fără isterie conjuncturală. (...)

Despre justiţie, despre procedurile şi deciziile ei, se discută, la noi, ca despre fotbal. Unii aplaudă, unii înjură, în funcţie de afiliere politică, interes privat, nevoie de rating. Cînd avem un prim-ministru decent, normal, de bună-credinţă, îl hărţuim din toate direcţiile. Nu ne place. Nouă ne plac şmecherii, băşcălioşii, hoţomanii. De preşedinţi, n-am prea avut şi nu prea avem noroc. Unul dintre ei se simte eroul providenţial al vremurilor noi: ca el sunt doar cîţiva (de-alde Havel, de-alde Wałęsa), cu care, împreună, a zdrobit comunismul. Altul crede că, dacă ar fi fost căpitan pe "Titanic" ar fi evitat catastrofa, altul tace cînd ai vrea să-l auzi vorbind şi vorbeşte cînd ar fi bine să tacă.

Lista "particularităţilor" noastre e foarte bogată. Construim grandios pe fond de sărăcie, avem – cum am auzit de curînd – preoţi care vor să devină primari, ţărani care cred că Biblia a fost scrisă de popa din Târgovişte, studenţi la litere care, întrebaţi de proza lui Eminescu, se eschivează spunînd că ei sunt "de la engleză", alegători care votează pe bază de ulei şi zahăr, săteni înţelepţi care cred că, în Evul Mediu, oamenii aveau 6 picioare ("trei pe-o parte, trei pe cealaltă"), mari duhovnici în luptă cu "cip"-urile diavoleşti, puşcăriaşi care scriu la zdup ceea ce savanţii de meserie nu reuşesc să scrie nici la bibliotecă, servicii secrete care îşi fac "academii" şi livrează titluri de doctor, în sfîrşit, cite şi mai cite, greu de găsit pe alte meleaguri. Suntem altfel. Dar probabil că şi eu sunt altfel, de vreme ce, la Berlin fiind şi cu perspectiva de a rămîne aici încă două luni (cu felurite misiuni de spionaj internaţional…), mă gîndesc la ţărişoară cu amor. Ce mai?! Mi-e un fel de dor! Nu e uşor să te adaptezi la plictisul normalităţii…", scrie Andrei Pleşu.