Robert Corker: SUA va promova democraţia în Republica Moldova

(photos.com)

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi o întrevedere cu senatorul Robert Corker, membru al Comitetului pentru relaţii externe al Senatului SUA, potrivit Moldpres care citează Serviciul de presă al Preşedinţiei Moldovei. Şeful statului a subliniat importanţa dezvoltării dialogului strategic moldo-american, lansat în cadrul vizitei recente a premierului Iurie Leancă la Washington.

Preşedintele Timofti a notat că Moldova preţuieşte foarte mult relaţiile privilegiate pe care le are în prezent cu Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, şi care, în opinia lui, vor contribui la fortificarea instituţiilor democratice şi construirea unei societăţi prospere şi stabile în ţara noastră.

„În cadrul discuţiilor cu numeroşii oficialii americani care ne-au vizitat în ultimele luni, înregistrăm o importantă corespundere de idei şi viziuni asupra multor teme actuale”, a spus Nicolae Timofti.

Timofti a adăugat că prezenţa americană sporită, sub diferite forme, în Republica Moldova întăreşte siguranţa cetăţenilor în şansele de modernizare a ţării noastre.

„Statele Unite sunt ferm angajate să promoveze democraţia în Republica Moldova. Ne vom ajuta prietenii şi aliaţii din regiune”, a afirmat senatorul Robert Corker care a declarat că vizitele recente ale unor înalţi demnitari americani arată importanţa relaţiilor moldo-americane.

Potrivit senatorului american, interesul Statelor Unite pentru regiunea din care face parte şi Republica Moldova nu este o reacţie pe termen scurt faţă de recentele evenimente din Ucraina, ci o schimbare de atitudine a politicii americane faţă de estul Europei.

Pe agenda discuţiilor celor doi demnitari s-au mai aflat şi diferendul transnistrean, mass-media din Republica Moldova, cooperarea economică, inclusiv cea energetică, şi alte subiecte de interes comun.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe