"Revoluţie" la Ministerul Agriculturii. Daea angajează specialişti cu suflet de român. Câte doi pe post

Petre Daea
Petre Daea (Agrointel.ro)

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe organizate de Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), că vrea să mărească numărul funcţionarilor din minister şi să aducă specialişti "cu suflet de român" pentru a gestiona problemele în corespondenţa cu Bruxelles. Angajaţii cu suflet de român vor fi câte doi pe post, astfel încât unul să rămână în România iar altul să meargă la Bruxelles, relatează hotnews.

"Am solicitat şi mi s-a aprobat să măresc numărul funcţionarilor din minister pentru a aduce în minister specialişti cu suflet de român pe problemele pe care le avem în corespondenţă cu Bruxelles. Vom selecta prin proceduri legale acei specialişti, care să se pregătească, să comunice şi vom pune doi pe post în aşa fel încât unul să rămână în România şi altul să meargă la Bruxelles. Astfel, să comunice între ei atunci când problemele nu sunt bine înţelese, să se ajute unul pe altul în aşa fel încât să avem o comunicare perfectă cu structurile Uniunii Europene. Nimeni nu ne opreşte şi toţi ne îndeamnă să intrăm în dialog", a declarat ministrul Agriculturii, preluat de news.ro.

Potrivit sursei citate, ministrul a mai precizat că a luat această măsură pentru a se pregăti pentru momentul în care România va prelua preşedinţia Uniunii Europene. Reamintim că ţara noastră va deţine preşedinţia Uniunii Europene în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne