Retrospectivă Epoch Times 2012: Tradiţii populare de peste an

Iarna
Iarna (Epoch Times România)

Există câteva sărbători populare mai importante, de care au auzit aproape toţi românii, în timp ce altele sunt ţinute doar într-una sau în două-trei zone folclorice ori chiar într-un singur sat.

Provenind dintr-un calendar străvechi, pre-creştin, unele mari sărbători populare sunt legate de evenimente astronomice: Blagoveştenia se ţine la Echinocţiul de Primăvară, Sânzienele sau Drăgaica – la Solstiţiul de Vară, Cristovul Viilor – la Echinocţiul de Toamnă, Crăciunul – la Solstiţiul de Iarnă. Dintre acestea, am prezentat anul acesta, la vremea potrivită, şi Sânzienele sau Drăgaica.

Cercetările aprofundate au demonstrat că sărbătoarea închinată Solstiţiului de Vară pe teritoriul de astăzi al României este chiar mai veche decât perioada geto-dacică, aflându-se urme chiar în Neolitic, reprezentate prin aşa-numitele ”hore”, cea mai cunoscută dintre ele, o adevărată capodoperă, este ”Hora de la Frumuşica”, în care sunt prinse şase dansatoare sacre. Şi astăzi, în ţara noastră se ţine ”Hora Drăgaicelor”. Se crede că, pe la miezul nopţii de Sânziene, înfloresc iarba fiarelor şi feriga, bune de leacuri şi de farmece. Tot atunci, se spune că asupra comorilor dansează flăcări albăstrui şi că se deschide cerul.

Coacerea strugurilor este anunţată la 6 august, printr-o sărbătoare cu mai multe denumiri: Preobrajen, Priobrajeni, Pobrejeni, Probajele, Pobrejenie şi Schimbarea la Faţă. După unii, Probajele sunt nişte zâne care fac dreptate pe pământ. Din această zi este îngăduită mâncarea poamelor şi a strugurilor.

În Septembrie, zis popular Răpciune, se serbează Teclele, Berbecarii, Filipii, Vara lui Mioi, Năpustitul Berbecilor. Toamna se mai înviorează şi prin sărbătoarea Focului Viu, la 26 Octombrie, Vara Arhanghelilor – la 8 Noiembrie, Moş Andrei – la 30 Noiembrie.

A trecut Sân-Nicoară şi, conform legendelor româneşti, şi-a scuturat barba şi s-a pornit să ningă zdravăn. Au început repetiţiile la colindele ce împodobesc marile sărbători care încep la Solstiţiul de Iarnă. Atunci, ne vom ura iar, cu toată sinceritatea, ca mereu, la mulţi ani şi sărbători fericite!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură