Republica Moldova, în jumătatea inferioară a topului celor mai libere economii mondiale (revista presei)

R. Moldova ocupă locul 115 în lume, din totalul de 177 de ţări, într-un clasament al libertăţii economice într-un top realizat de The Heritage Foundation, în colaborare cu Wall Street Journal şi citat de 'Timpul'.

În clasamentul european, Republica Moldova se situează pe locul 39, din 43 de state, fiind urmată de alte trei state ex-sovietice - Rusia, Belarus şi Ucraina, dar şi de 'oaia neagră' a Uniunii Europene, Grecia, ocupanta poziţiei 117. România, în schimb, ocupă locul 58, înaintea unor state cu tradiţie în economia de piaţă, devansând Franţa, Portugalia sau Turcia, dar şi vecinele Bulgaria şi Serbia, comentează ziarul.

Bani ai mafiei ruseşti spălaţi în Moldova şi blocaţi în Elveţia, titrează 'Adevărul'. Potrivit ziarului, mai multe milioane de dolari ai mafiei ruseşti din băncile elveţiene au fost puse sub sechestru la cererea procurorilor din Elveţia. O parte din aceşti bani au ajuns în Elveţia trecând prin Republica Moldova. Astfel, în februarie 2008, în două conturi deschise la Banca de Economii, au fost transferate din Federaţia Rusă 52 de milioane de dolari. Din Moldova, banii au ajuns ulterior în conturile din Elveţia ale unor firme offshore controlate de funcţionari ruşi. Deşi au fost sesizate de firma americană de avocaţi Brown Rudnick, autorităţile moldoveneşti nu au iniţiat pe acest caz nicio cauză penală.

'Adevărul' scrie şi despre drumurile impracticabile din cauza condiţiilor meteo. 'Condiţiile meteo din acest an dau mari bătăi de cap conducătorilor auto. Dacă drumurile naţionale sunt ceva mai îngrijite, pe cele locale automobilele fac slalom şi deseori ajung în şanţ sau lovesc alte maşini. Teoretic, autorităţile pot fi date în judecată pentru starea şoselelor', se menţionează în articol.

Vizita patriarhului rus Kirill în Republica Moldova în luna septembrie va fi principalul eveniment al acestui an, titrează ziarul în limba rusă Panorama. Dacă alţi oficiali străini de rang înalt vin în Moldova pentru a discuta în spatele uşilor închise chestiuni care nu au nimic comun cu viaţa reală precum 'eurointegrarea virtuală', patriarhul va veni să se roage împreună cu credincioşii şi să vorbească despre teme importante pentru oameni, scrie ziarul.