Reformarea unui cadavru

Anunţat cu mult timp în urmă, aşteptat de unii care îşi pun speranţe în el, umbrit de alegerile din Statele Unite şi trecut aproape neobservat într-o Europa aflată în criză, cel de-al XVIII-lea Congres al Partidului Comunist Chinez şi-a deschis lucrările pe 8 noiembrie. În cursul ultimului an, în interiorul PCC a avut loc o luptă acerbă pentru putere între două facţiuni rivale. Una dintre ele constituie nucleul dur, format în jurul fostului lider al PCC Jiang Zemin, a lui Bo Xilai, fost ministru al comerţului şi a lui Zhou Yongkang, şeful temutei securităţi chineze. Cealaltă facţiune considerată reformatoare, îi are în centru pe actualul lider Hu Jintao, actualul premier Wen Jiabao şi Xi Jinping, care urmează să fie ales preşedinte la acest congres. Odată cu debarcarea lui Bo Xilai şi o eventuală aducere a acestuia în faţa justiţiei şi cu trecerea lui Zhou Yongkang pe linie moartă, aripa reformatoare pare a fi câştigat bătălia. Dar oricât de reformatoare ar părea, ce speranţe pot veni din partea unei grupări din interiorul Partidului Comunist Chinez, partid care a curmat optzeci de milioane de vieţi?

La începutul anului, în unele zile site-ul Epoch Times putea fi accesat din China. Dar să nu ne amăgim. Se ştie că acolo Internetul se află sub cenzură strictă. Aceste ferestre nu s-au ivit pentru că PCC ar fi permis chinezilor accesul la presa on-line liberă, ci este vorba de o tactică folosită de aripa reformatoare într-o luptă politică necruţătoare. În presa din afara Chinei au apărut dezvăluiri şocante despre recoltarea de organe pe viu de la practicanţii Falun Gong în vederea efectuării de transplanturi, contra unor sume uriaşe, care au intrat în buzunarele mai marilor PCC. Faptele de corupţie dezvăluite în presa străină au fost valorificate în mod abil de către aceeaşi facţiune pentru a discredita aripa dură în interiorul Chinei. Dacă ar fi acţionat într-adevăr pentru a stârpi corupţia, ne întrebăm de ce aripa lui Hu Jintao nu a dezvăluit aceste lucruri mai demult? În mod evident, bruma de transparenţă oferită la începutul anului a fost folosită pentru consolidarea puterii. Ce putem aştepta din partea reformatorilor? Atâta timp cât eforturile lor sunt legate de supravieţuirea PCC, nimic. Totuşi, partea bună este că aceste dezvăluiri accelerează prăbuşirea partidului comunist, a cărui existenţă face imposibilă apariţia unei vieţi democratice în China.

Aşa cum se ştie, viitoarea conducere a fost stabilită dinainte, la fel cum era pe vremuri şi în România. Din moment ce totul este un aranjament prestabilit, la ce ne putem aştepta de la acest congres? În afară de parcurgerea unei formalităţi, menite a da un aer de legitimitate Partidului Comunist - la nimic. Speranţele legate de un viitor sub conducerea aripii reformatoare nu fac decât să prelungească agonia.

Dar de ce există totuşi acolo oameni care doresc unele reforme? Vom încerca să răspundem la această întrebare. Cele 9 Comentarii despre Partidul Comunist descriu mai bine decât orice literatură anticomunistă modul în care partidul preia controlul asupra membrilor săi. Acest lucru se realizează în principal prin înlocuirea naturii umane cu natura de partid, care reprezintă un mod de viaţă contrar perceptelor umane. Partidul îşi testează membrii, pentru a afla în ce măsură aceştia au renunţat la natura umană şi îi elimină fără milă pe cei care nu au făcut-o. Am ales un citat din această lucrare, în care vedem manifestarea naturii de partid:

„ Lin Lin, fiica lui Zhang Zhixi [o comunistă care a îndrăznit să critice excesele politicii lui Mao Tsedun, care a făcut mii de victime. A fost închisă, violată în mod repetat în închisoare, după care gardienii i–au tăiat traheea înaintea execuţiei publice, pentru a nu putea striga n.n], îşi aminteşte că în primăvara anului 1975, un funcţionar de la tribunalul din Shenyang îi spunea cu voce tare:

„Mama ta este o adevărată contrarevoluţionară încăpăţânată. Refuză să accepte reforma şi este incorigibilă. Este împotriva marelui nostru conducător, tovarăşul Mao, este împotriva gândirii de neînvins a lui Mao Zedong şi împotriva direcţiei revoluţionare a proletariatului, a tovarăşului Mao. Având în vedere aceste crime combinate, guvernul nostru se gândeşte să-i mărească pedeapsa. Ce atitudine vei adopta dacă este executată?”. Eram împietrită şi nu ştiam cum să răspund. Inima îmi era zdrobită. Dar m-am prefăcut că sunt calmă, încercând din greu să-mi ţin în frâu lacrimile. Tata îmi spusese că nu putem plânge în faţa altora, altfel nu vom avea cum să renegăm relaţia noastră cu mama. Aşa că a răspuns în locul meu: „Dacă acesta este cazul, guvernul este liber să facă ce consideră necesar”.

Funcţionarul de la tribunal a mai întrebat: „Îi veţi lua corpul după execuţie? Veţi strânge lucrurile care i-au aparţinut în închisoare?”. Eu mi-am plecat capul şi nu am răspuns nimic. Tata a răspuns din nou în locul meu: „Nu avem nevoie de nimic...”. Tata ne-a luat de mână pe mine şi pe fratele meu şi aşa am ieşit din tribunalul de district. Ne-am dus pe jos acasă, clătinându-ne, prin vijelie şi ninsoare. N-am gătit nimic; tata a împărţit în două singura chiflă de mălai pe care o aveam în casă şi ne-a dat-o mie şi fratelui meu. Ne-a spus: „Terminaţi-o şi mergeţi în pat devreme”. M-am întins tăcută pe patul de lut. Tata stătea pe scaun şi privea în gol către lumină, uluit. După o vreme, s-a uitat spre pat şi a crezut că adormisem complet. S-a ridicat, a deschis cu grijă geamantanul pe care-l adusesem din vechea noastră casă din Shenyang, şi a scos din el fotografia mamei. O privea şi nu-şi mai putea ţine lacrimile.

Am coborât din pat, mi-am pus capul în braţele tatei şi am început să plâng cu voce tare. Atunci tata m-a mângâiat şi a spus: „Nu face asta, nu putem lăsa vecinii să audă”. Fratele meu s-a trezit şi el când m-a auzit plângând. Tata ne-a strâns pe amândoi în braţe. În noaptea aceea nu ştiu cât de mult am plâns, ceea ce ştiu este că nu aveam voie să plângem în voie”.

Cum să reformezi aşa ceva?

În fosta Uniune Sovietică se vorbea mai demult despre comunismul cu faţă umană. Dar dezvoltările ulterioare au demonstrat că aşa ceva pur si simplu nu poate exista. Comunismul nu este reformabil, iar ce a urmat după el, se poate vedea cu ochiul liber şi în România.