Referendum Brexit: Juncker avertizează britanicii că “afară înseamnă afară”

Marea Britanie nu va mai putea să se întoarcă la masa negocierilor dacă alege să părăsească Uniunea Europeană, a declarat unul dintre cei mai influenţi oficiali ai blocului.
Jean Claude Juncker
Jean Claude Juncker (Pablo Blazquez Dominguez/Getty Images)

În ajunul referendumului privind Brexit-ul, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri că rezultatul va fi final şi că “afară înseamnă afară”, adăugând că Marea Britanie nu va obţine un acord mai bun decât cel negociat de premierul David Cameron.

Fostul primar al Londrei şi un susţinător al ieşirii Marii Britanii din UE (Brexit), Boris Johnson a declarat că aceste remarci arată că afirmaţiile lui Cameron că Marea Britanie ar putea obţine din partea UE reforme suplimentare în privinţa regulilor legate de imigraţie nu au fost decât “o păcăleală, o capcană şi o iluzie”.

Astăzi, alegătorii britanici se prezintă la urne pentru a decide dacă ţara lor va rămâne sau va părăsi UE, decizie despre care liderii celorlalte 27 de state membre au declarat că va avea consecinţe profunde nu numai asupra Marii Britanii ci şi a direcţiei viitoare a Uniunii Europene.

Acord maxim

Întrebat în legătură cu consecinţele unui vot Brexit, Juncker a declarat clar că nu vor mai exista alte negocieri privind stabilirea unor termeni mai buni pentru a convinge Marea Britanie să rămână în bloc.

“Trebuie să adaug că politicienii britanici şi alegătorii britanici trebuie să ştie că nu vor avea loc niciun fel de negocieri”, a declarat el reporterilor după discuţii cu noul cancelar austriac Christian Kern.

“Am încheiat un acord cu premierul [britanic], şi el a obţinut maximum din ceea ce putea să primească; am dat maximum din ceea ce puteam oferi.

“Aşadar, nu va mai exista niciun fel renegociere, şi nici acordul pe care l-am stabilit în februarie şi niciun fel de negocieri de tratat. Afară înseamnă afară”, a precizat Juncker.

Cuvintele sale au fost susţinute de preşedintele francez Francois Hollande, care a precizat că decizia Marii Britanii de a părăsi blocul european va fi “ireversibilă”.

O alegere greşită

Cameron a insistat miercuri că Marea Britanie va părăsi de tot UE şi generaţiile viitoare nu vor putea să anuleze rezultatul.

Juncker nu a făcut referire la posibilitatea unor reforme viitoare în cazul în care britanicii votează împotriva Brexit-ului, însă Cameron a insistat că astfel de reforme vor continua, inclusiv în privinţa imigrării şi a libertăţii de mişcare.

Dar cei care susţin Brexit-ul au criticat remarcile lui Cameron. Boris Johnson a declarat: “Dacă rămânem, nu există nicio perspectivă pentru alte schimbări. Asta este, oameni buni! Ni s-a spus că orice speranţă pentru alte schimbări este o iluzie absolută”.

Liderii europeni au implorat alegătorii britanici să se gândească cu atenţie înainte să decidă ieşirea ţării lor din UE.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că doreşte ca Marea Britanie să rămână în blocul european, în timp ce premierul italian Matteo Renzi a precizat că Brexit-ul va fi o greşeală de proporţii istorice.

La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că o “Europa fragmentată” ar putea genera o instabilitate mai mare pe continent.

Stoltenberg a adăugat: “[Rămânerea Marii Britanii în UE] este bună pentru NATO deoarece înfruntăm provocări fără precedent la adresa securităţii şi din partea terorismului, înfruntăm instabilitate şi un mediu imprevizibil al securităţii; o Europă fragmentată va contribui la instabilitate şi imprevizibilitate”.

Susţinătorii Brexit-ului au declarat că Uniunea Europeană doreşte să creeze o armată pan-europeană şi dublarea structurilor militare ale NATO, acuzaţii respinse de guvernul britanic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe