Redeschiderea dosarului 10 august va mai întârzia. I se datorează lui Cucoş

Sebastian Cucoş, declaraţii pentru presă
Sebastian Cucoş, declaraţii pentru presă (Epoch Times România)

Ancheta în dosarul Jandarmeriadei se mai izbeşte de o piedică. Cererea DIICOT de redeschidere a anchetei în dosarul '10 august' nu va ajunge direct la Tribunalul Bucureşti, ci va întârzia cel puţin o lună la Instanţa supremă pentru soluţionarea unui recurs la o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale, relatează Ziare.com

Informatia vine în contextul în care Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, luni, că nu are competenţa materială să judece cererea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul '10 august', procesul fiind mutat la Tribunalul Bucureşti.

Tot luni, judecătorii CAB au respins ca inadmisibilă o cerere formulată de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală).

Cum decizia de respingere a sesizării CCR nu este definitivă, Sebastian Cucoş a făcut recurs, acesta urmând să fie soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă a stabilit însă abia pe 17 septembrie termenul pentru soluţionarea recursului făcut de Sebastian Cucoş, urmând ca abia după soluţionarea acestui recurs dosarul să fie trimis la Tribunalul Bucureşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne