Redeschiderea dosarului 10 august, amânată

Mitingul Diasporei din Piaţa Victoriei, 10 august, 2018, Bucureşti
Mitingul Diasporei din Piaţa Victoriei, 10 august, 2018, Bucureşti (Mihut Savu / Epoch Times)

Dosarul 10 august cunoaşte o nouă amânare. După ce a zăcut aproape un an în nelucrare la DIICOT pentru a fi apoi clasat parţial, dosarul s-a înţepenit la Tribunalul Bucureşti, care trebuie să confirme infirmarea clasării cazului şi să dispună redeschiderea. Astăzi, magistraţii au amânat însă pentru 27 noiembrie şedinţa în urma căreia se va stabili dacă se redeschide sau nu, relatează G4Media.

Dacă instanţa va aproba cererea DIICOT, se va redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române; comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Aceştia ar urma să fie cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă. De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals. Cercetările vor fi coordonate de Parchetul Militar.

Reamintim că, pe 4 august, Giorgiana Hosu, şefa DIICOT la momentul respectiv, a anunţat redeschiderea urmăririi penale în cazul şefilor Jandarmeriei din dosarul “10 august”. Potrivit unui comunicat remis Epoch Times România, Hosu a decis infirmarea soluţiei de clasare sub aspectul săvârşirii de către Laurenţiu Cazan, Chirică Mihai şi Sebastian Cucoş a infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne