Realizatorul TV Andrei Bădin, acuzat de luare de mită. B1 îi suspendă apariţiile televizate

Sigla DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au pus sub acuzare pe Andrei Bădin, fiind suspectat că a luat mită de la Adrian Duicu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi. Postul B1 TV l-a suspendat din funcţie până la clarificarea situaţiei.

În luna august 2013, Andrei Dan Bădin, „realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune naţional, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climatice. Suspectului Bădin Andrei-Dan i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, se arată în comunicatul DNA.

B1 TV l-a suspendat imediat până la clarificarea situaţiei juridice a acestuia. „În urma informaţiilor apărute în presă privind o posibilă punere sub învinuire penală a jurnalistului Andrei Bădin, B1 TV a hotărât ca, până la clarificarea situaţiei de către organele competente, să suspende atât apariţia sa în emisiunile televizate ale postului cât şi implicarea în deciziile editoriale.

„Andrei Bădin beneficiază în mod firesc de prezumţia de nevinovăţie şi suntem convinşi că va lămuri acuzaţiile care i se aduc. Totuşi, din respect pentru telespectatorii noştri, simpla suspiciune de încălcare a codului deontologic al profesiei de jurnalist ne-a determinat să luăm, de comun acord cu Andrei Bădin, decizia de retragere a sa din emisiunile postului”, anunţă postul tv.

Reacţia lui Andrei Bădin

Redăm scrisoarea trimisă de Andrei Bădin către colegi şi publicul său:

"Dragi colegi şi onorat public,
Îmi cer scuze că nu am răspuns apelurilor voastre telefonice. Nu am multe comentarii să fac în acest moment. Domnul Adrian Duicu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, în prezent arestat, a făcut o plângere penală împotriva mea în data de 13 iunie a.c şi care este cercetată de DNA. Este dreptul domniei sale şi trebuie analizată reclamaţia sa de către procurori.

Până când procurorii DNA vor decide în acest sens am decis să mă abţin de la comentarii publice. Văzând însă interesul vostru pe acest subiect am decis să vă comunic următoarele:

1. Am depus la DNA mai multe probatorii în acest caz. Procurorii DNA vor decide dacă e sau nu o întâmplare că înainte cu o zi de depunerea denunţului de către domnul Adrian Duicu un membru al Guvernului m-a ameninţat în prezenţa mai multor martori că vor apare aceste acuzaţii la adresa mea.

2. Îmi rezerv dreptul de-a prezenta în acest moment toate dovezile doar procurorilor deoarece aceasta este procedură legală.

3. Pentru moment am decis împreuna cu conducerea postului suspendarea emisiunii pana la elucidarea situaţiei pentru a nu afecta in niciun fel imaginea postului care va lupta in continuare pentru apărarea statului de drept. Avocatul meu este domnul William Brânză. Doar domnia-sa poate face comentarii publice.

4. La momentul potrivit vă voi prezenta toate detaliile cazului. Sunt sigur că vor fi extrem de interesante. Până atunci însă vă rog să înţelegeţi abţinerea mea de a comenta un caz care nu este finalizat.

Vă mulţumesc pentru răbdarea dumneavoastră şi sper că veţi înţelege că nu am în acest moment alte declaraţii publice de făcut."