Războiul din Parlament continuă. Opoziţia încearcă şi azi să-l revoce pe Dragnea. Iordache şi Nicolicea, şi ei pe lista neagră

Opoziţia cere introducerea pe ordinea de zi a revocării lui Liviu Dragnea precum şi a colegilor acestuia, Florin Iordache şi Eugen Nicolicea de la şefia Camerei Deputaţilor. În caz contrar, ameninţă că vor boicota şedinţa.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Epoch Times)

UPDATE. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a respins, luni, solicitările depuse de PNL privind revocarea lui Florin Iordache şi a lui Eugen Nicolicea de la şefia forului.

O cerere similară a fost făcută şi de cei de la PSD, care au vrut să-l dea jos pe liberalul Marilen Pirtea, şi el vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

"Toate trei cererile sunt respinse, deoarece articolul 28 din regulament spune că înlocuirea unui membru al Biroului permanent se face la propunerea liderului de grup, al grupului care l-a propus. Cererea de revocare a lui Florin Iordache a fost făcută de Raluca Turcan, nu de liderul de grup din care face parte Iordache. Cererea de revocare a lui Eugen Nicolicea a fost făcută de Raluca Turcan, nu-i liderul de grup. Cererea de revocare a lui Marilen Pirtea a fost făcută de Daniel Suciu, nu e liderul de grup. Şi Biroul permanent doar constată că alin. 1 al articolului 28 nu este îndeplinit. Deci, noi nu am intrat pe fond, am constatat că aceste cereri nu sunt conform regulamentului", a declarat secretarul Camerei Deputaţilor, Georgian Pop, citat de Agerpres.

Social-democratul Georgian Pop susţine că nu a fost făcută nicio solicitare de revocare din funcţie a lui Liviu Dragnea.

* * *

Opoziţia va relua luni ofensiva pentru înlăturarea lui Liviu Dragnea de la conducerea Camerei Deputaţilor. Mai exact, după ce săptămâna trecută au votat pentru plecarea lui Dragnea şi Florin Iordache de la şefia Camerei - votul nefiind recunoscut de PSD - reprezentanţii partidelor de opoziţie cer din nou în şedinţa Biroului Permanent revocarea lui Liviu Dragnea şi ameninţă că, dacă cererea le va fi respinsă, vor boicota şedinţa de plen care începe la ora 16:00.

Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor a început după ora 13:00, şi, potrivit Digi24, liberalii au inclus cererea de revocare a lui Liviu Dragnea, precum şi pe cele ale celor doi vicepreşedinţi din partea PSD - Florin Iordache şi Eugen Nicolicea - din nou pe ordinea de zi.

Cei de la PNL spun că dacă PSD va refuza introducerea pe ordinea de zi, atunci vor boicota în continuare lucrările Camerei Deputaţilor.

Pe de altă parte, nici PSD nu stă cu mâinile în sân. Pe ordinea de zi a Biroului Permanent se află în schimb cererea Puterii de a fi revocat din funcţia de vicepreşedinte al Camerei reprezentantul PNL, iar Liviu Pop anunţa la Digi24 că social-democraţii ar putea să răspundă cu aceeaşi monedă la cererea PNL şi USR de revocare a lui Liviu Dragnea.

Reamintim că săptămâna trecută, în vociferările parlamentarilor PSD, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan a cerut în şedinţa de plen, revocarea lui Florin Iordache din funcţiile de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi de membru al Biroului Permanent, acuzându-l pe acesta că a condus cu încălcarea regulamentului şi a Constituţiei şedinţa de declaraţii politice din acea dimineaţă, în condiţiile în care Biroul Permanent o desemnase pe Carmen Mihălcescu să conducă şedinţa.

De asemenea, a cerut înscrierea pe ordinea de zi a revocării lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Cum Florin Iordache a refuzat să supună la vot introducerea pe ordinea de zi a cererilor de revocarea, Opoziţia şi-a organizat practic propriul vot sub conducerea vicepreşedintelui forului, Marilen Pirtea, care a "prezidat" şedinţa de la tribună. În acel moment, Opoziţia a ridicat mâinile şi a votat pentru revocarea celor doi.

PSD nu recunoaşte, însă, evident acest vot şi susţine că în pofida faptului că există precedentul Roberta Anastase şi două decizii CCR pe această temă, susţine că revocarea lui Dragnea şi Iordache poate fi cerută numai de liderul grupului parlamentar care i-a propus în funcţii, respectiv social-democratul Suciu, şi invocă în acest sens Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Sintetizând, situaţia este încurcată în acest moment în sensul în care Opoziţia susţine că cei doi sunt demişi dar admiţând însă, pe de altă parte, că mai trebuie dat un vot final în Parlament. PSD continuă să transmită că cele două propuneri nici nu au intrat pe ordinea de zi şi nici nu vor intra altfel decât cere regulamentul, respectiv dacă o cere PSD via Biroul Permanent, sau dacă toţi liderii grupurilor parlamentare sunt de acord cu acest lucru, ceea ce la şedinţa respectivă nu s-a întâmplat şi nici nu se va întâmpla în viitor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne