Raportul MCV: ICCJ a făcut progrese în dosarele de corupţie la nivel înalt

Înalta Curte de Casatie şi Justiţie, sediul central din strada Batiştei Bucuresti
Înalta Curte de Casatie şi Justiţie, sediul central din strada Batiştei Bucuresti (Epoch Times România)

Raportul Comisiei Europene făcut public miercuri a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a făcut progrese semnificative în gestionarea dosarelor de corupţie la nivel înalt şi că a luat măsuri concrete pentru unificarea jurisprudenţei şi îmbunătăţirea calităţii acesteia, a declarat joi Livia Stânciu, preşedintele ICCJ.

"Raportul reflectă, cu obiectivitate, evoluţiile înregistrate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în domeniul mecanismului de cooperare şi verificare de la ultimul raport, dat publicităţii în luna iulie 2012", a declarat judecătoarea Livia Stânciu.

Raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV a constatat că ICCJ a continuat să ia măsuri concrete pentru unificarea jurisprudenţei şi îmbunătăţirea calităţii acesteia, asigurând transmiterea hotărârilor către instanţele inferioare şi îmbunătăţind accesul on-line, a mai precizat preşedintele ICCJ.

Procedura de recurs în interesul legii contribuie deja la înregistrarea de progrese în această direcţie, a adăugat Livia Stânciu.

Referitor la dosarele de corupţie la nivel înalt, Raportul CE a reţinut progresele semnificative în gestionarea acestora şi a constatat că abordarea ICCJ a continuat "să se caracterizeze printr-un grad binevenit de administrare proactivă a cauzelor", a mai precizat Livia Stânciu.

"Nu în ultimul rând, raportul remarcă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a continuat să facă progrese în ceea ce priveşte stabilirea de standarde şi orientări pentru instanţele inferioare", a afirmat preşedintele ICCJ.

Raportul CE publicat miercuri relevă că ICCJ a raportat progrese semnificative în gestionarea dosarelor de corupţie la nivel înalt, iar, în ultimele luni, Ministerului Public, DNA şi ICCJ au continuat să lucreze profesionist şi imparţial, uneori fiind supuse unei presiuni extreme.

"ICCJ a raportat progrese semnificative în gestionarea dosarelor de corupţie la nivel înalt, înregistrându-se o scădere de la 28 la 10 cauze pendinte, precum şi o creştere a numărului de cauze soluţionate în primă instanţă. În dosarele în care inculpaţii au fost condamnaţi s-a adoptat, de asemenea, în continuare, o abordare mai proporţională şi consecventă a pedepselor. Rezultatul este acela că justiţia este percepută ca îndeplinindu-şi mai eficient rolul disuasiv", subliniază raportul MCV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne