Raport CJI: Pe parcursul monitorizării s-a atestat o majorare a numărului de încălcări deontologice

Toate cele 12 instituţii media monitorizate de Centrul pentru Jurnalism Independent au admis cel puţin o încălcare a normelor deontologice, principala abatere deontologică admisă fiind amestecul faptelor cu opiniile, notează experţii media.
Experţi media, Centrul pentru Jurnalism Independent
Experţi media, Centrul pentru Jurnalism Independent (Captură Foto)

Centrul pentru Jurnalism Independent a prezentat recent un nou raport de monitorizare a mass media cu tema „Elemente de propagandă, manipulare informaţională şi încălcare a normelor deontologiei jurnalistice în spaţiul mediatic autohton”, care acoperă perioada 1 ianuarie – 31 martie 2019, în cadrul căruia au fost monitorizate în total 12 instituţii media.

Toate cele 12 instituţii media monitorizate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în primele trei luni ale anului 2019 au admis cel puţin o încălcare a normelor deontologice şi/sau au folosit cel puţin o tehnică de manipulare în reflectarea a cinci subiecte monitorizate. Cel puţin, aceasta este una dintre constatările raportului CJI.

Raportul mai arată că, pe parcursul celor trei luni de monitorizare, s-a atestat o majorare a numărului încălcărilor deontologice, fapt cauzat, în mare parte, de campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Principala abatere deontologică admisă de toate cele 12 media a fost amestecul faptelor cu opiniile, pe locul doi fiind neacordarea dreptului la replică celor vizaţi şi/sau acuzaţi în ştiri. Printre tehnicile manipulare utilizate de mai multe instituţii media se numără omisiunea şi prezentarea selectivă a faptelor, tehnica Duşmanului intern versus tehnica Salvatorului naţional, estomparea, transferul de imagine negativă, manipularea sunetului şi imaginilor.

În context, CJI a ţinut să recomande Consiliului Audiovizualului să se autosesizeze în cazul posturilor TV, al căror conţinut este semnalat ca fiind o sursă de informaţii eronate sau manipulatoare, iar editorilor posturilor TV CJI le-a recomandat să supravegheze conţinutul editorial, pentru ca acesta să corespundă misiunii presei de a informa publicul. Mai mult decât atât, şi reporterii au fost îndemnaţi să relateze de pe teren toate faptele relevante în mod echidistant şi cu verificarea informaţiilor.

Potrivit raportului, în cele trei luni ale anului 2019 au fost monitorizate nouă televiziuni – TV Moldova 1, Prime TV, Canal 3, Accent TV, NTV Moldova, Televiziunea Centrală (Orhei), Jurnal TV, TV8, PRO TV Chişinău – şi trei portaluri de ştiri: Sputnik.md, Kp.md, Unimedia.info.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe