Raluca Turcan: În 9 luni, PSD a împrumutat echivalentul a 900 Km de autostradă

În ciuda faptului că avem creştere economică, guvernele PSD continuă să îndatoreze ţara. În 9 luni, partidul condus de Liviu Dragnea a împrumutat echivalentul a 900 Km de autostradă, a acuzat prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.
Raluca Turcan(Presedinte PNL),
Raluca Turcan(Presedinte PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)

În total, cele 2 Guverne PSD - Tudose şi Grindeanu - au îndatorat România cu 27,66 miliarde lei, peste 6 miliarde de euro, şi nici nu am încheiat anul, a atras atenţia sâmbătă, la Consiliul Naţional al PNL, prim-vicepreşedintele partidului Raluca Turcan.

"România condusă de PSD trăieşte din împrumuturi în vremuri de creştere economică! În 9 luni, PSD a împrumutat echivalentul a 900 Km de autostradă. Apar informaţii că tot mai multe primării nu au plătit salariile pe august, pentru că aşteptau bani de la rectificare. Sau sunt situaţii în care primăriile au majorat salariile, ştiind că nu au bani în buget, dar stăteau cu speranţa în rectificare! Când colo, la rectificare au primit praful de pe tobă. Astfel, pentru a-şi echilibra bugetele locale, primarii vor trebui să vină cu căciula în mână, la Bucureşti, pentru a primi bani! Asta a şi urmărit Dragnea. Iar noi trebuie să spunem că un asemenea comportament transformă România într-o feudă", a declarat Raluca Turcan.

Fosta şefă PNL a remarcat că am avut patru miniştri ai Economiei în 8 luni.

"Nimic bun nu se poate face cu o asemenea abordare. Dezinteres maxim din partea PSD pentru dezvoltarea economică. Disperarea este cuvântul de ordine al acestei guvernări. Guvernul este într-o cursă disperată după bani. Cel mai probabil vor mai face o rectificare până la sfârşitul anului pentru că au promis fără număr, fără limită, fără să-i sprijine pe cei care produc. Cu 0,05 absorbţie la fonduri europene, 19 miliarde tăiaţi de la investiţii, cu peste 90% din profitul pe anul 2016 al companiilor de stat luat la buget, acum, în septembrie, iau şi toate rezervele acestor companii! Impactul va fi devastator asupra investiţiilor şi modernizării acestor companii", a subliniat Raluca Turcan.

Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, sunt ţintite companiile profitabile din sectorul energetic.

"Hidroelectrica, abia pusă pe picioare - a executat ordinul. A fost aprobată virarea a 655 milioane lei, sub formă de dividende, în afara profitului din anul 2016, déjà pus în bugetul de stat, în prima parte a anului. Acest guvern nu are nicio credibilitate în materie economică, nici în ochii companiilor, dar nici în ochii propriilor miniştri", a punctat Raluca Turcan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne