Raluca Şerban prezentă în două finale la Heraklion

Tânăra speranţă de 19 ani va disputa astăzi două finale - de simplu şi se dublu feminin - la turneul de la Heraklion din insula Creta, unde a mai câştigat 5 titluri la simplu şi 2 la dublu.
(International Tennis Federation/facebook)

Raluca Şerban (420 WTA), în vârstă de 19 ani, este prezentă în ambele finale – de simplu şi dublu, la turneul de la Heraklion.

În finala de simplu Raluca Şerban, cap de serie 7, o va întâlni pe sârboaica Dejana Radanovic (362 WTA, aflată la clasamentul maxim al carierei, 20 de ani) cap de serie 4, pe care învins-o în singura lor întâlnire pe care a avut-o până acum, în ianuarie la Antalya, cu scorul de 7-6(5), 6-0.

Victoriile obţinute de Raluca până în finală au fost la următoarele sportive:

  • Ioana Gaşpar – Ivan (1041, fostă 258 WTA / 2001, 33 de ani), cu 6-4, 6-1 în turul 1.
  • Eva Zagorac (Slovenia, 1029), cu 6-3, 6-1 în optimi.
  • Charlotte Robillard-Millette (Canada, 683), cu 6-2, 6-4 în sferturi. Robillard-Millette face porte din echipa de Fed Cup a Canadei.
  • Tena Lukas (Croaţia, 330), favorită 2, cu 6-4, 6-3 în semifinale.

La dublu, perechea formată din româncele Raluca Şerban (685 WTA la dublu) / Oana Simion (414) va întâlni în finală cuplul canadian Charlotte Robillard-Millette (279) / Carol Zhao (383), favorite 1.

În semifinale, Raluca şi Oana au trecut de favoritele 2, Kseniia Bekker (Rusia, 411) / Tamara Curovic (Serbia, 357) cu scorul de 4-6, 6-3, [10-3].