Raluca Prună, după anunţul lui Iohannis: Justiţia funcţionează pe baza unor legi proaste promovate de PSD

Raluca Alexandra Prună
Raluca Alexandra Prună (Mihuţ Savu/Epoch Times România)

Fostul ministru tehnocrat al Justiţiei Raluca Prună a reacţionat, pe pagina sa de Facebook, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că Guvernul Orban va face un demers legislativ menit să repare Legile Justiţiei. Potrivit Ralucăi Prună, aceasta este o reparaţie ce se cerea de mult timp făcută, „căci legile aşa cum au fost făcute praf de PSD îşi produc efectele”.

Prună este de părere că „numele bufonilor super titraţi care au slujit PSD cu entuziasm” ar trebui uitat şi consideră că românii sunt „prea toleranţi”, căci ascultă „prostiile şi minciunile sclavilor PSD, care acum se dau opozanţi la masa PSD unde mâncau ceva mai mult decât firimituri”.

“Preşedintele tocmai a ieşit să repună legile Justiţiei pe agenda publică. Era demult momentul, căci legile aşa cum au fost făcute praf de PSD îşi produc efectele. Iar bufonii super titraţi al căror nume trebuie uitat, care au slujit PSD cu entuziasm, ne dezvăluie acum ce opoziţie ar fi făcut la PSD. Scârbos, pur şi simplu. Şi noi prea toleranţi că ascultăm prostiile şi minciunile sclavilor PSD care acum se dau opozanţi la masa PSD unde mâncau ceva mai mult decât firimituri. Şi le plăcea”, a scris miercuri fostul ministru tehnocrat pe platforma de socializare.

Raluca Prună susţine că, în România, “Justiţia funcţionează azi pe baza unor legi proaste promovate de PSD”.

“Acesta este adevărul. Şi corectarea lor nu se poate face pe bucăţele. A se vedea cazul infamei Secţii de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a cărei desfiinţare CSM numai ce a respins-o printr-o procedură din care, în afară de fum cu privire la votul care a înclinat balanţa, nu ştim nimic - nici măcar ce spun zecile pe pagini de comentarii tehnice pentru care nu se poate desfiinţa tout court o secţie inventată de psdragnea cu concursul larg al ministrului său de justiţie, pentru control politic al magistraturii. Comentariile tehnice nu sunt publice, ce credeaţi?!”, a adăugat aceasta.

În finalul mesajului său, Raluca Prună adaugă că „deja e târziu pentru a repara legile Justiţiei, dar mai bine mai târziu decât niciodată”.

“Aştept cu nerăbdare să vedem proiectele puse în consultare publică de MJ”, a conchis fostul ministru tehnocrat.

Reamintim că, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că Guvernul Orban va face un demers legislativ menit să repare Legile Justiţiei care au fost "măcelărite" de PSD pe vremea când "domnea" Liviu Dragnea.

“Aceste legi ale justiţiei trebuie reparate şi asta a fost discuţia cu premierul. [...] E nevoie de un pas hotărât şi curajos. Guvernul va veni cu o iniţiativă legislativă pentru a repara legile justiţiei. Trebuie continuată procedura pentru justiţie. În săptămânile următoare vor avea loc consultări, guvernul va lucra la proiecte de legi şi vor fi înaintate Parlamentului pentru a fi reparate aceste legi ale justiţiei”, a afirmat Klaus Iohannis. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne