Raluca Olaru şi Bibiane Schoofs în semifinalele probei de dublu de la Cagnes-sur-Mer (ITF)

Perechea româno-olandeză a acces în penultimul act al competiţiei franceze graţie victoriei obţinute în faţa sportivelor ţării gazdă Amandine Hesse/Pauline Parmentier, scor final 6-2, 6-2.
Jucătoarea română de tenis Raluca Olaru. (arhivă)
Jucătoarea română de tenis Raluca Olaru. (arhivă) (Hamish Blair / Getty Images)

Raluca Olaru şi olandeza Bibiane Schoofs se află la un singur pas de finala turneului ITF Pro, cu premii în valoare de 100.000 de dolari, “Open de Cagnes-sur-Mer” după cea de-a doua victorie obţinută pe tabloul principal de dublu.

După succesul din primul tur, când au dispus de perechea Lizette Cabrera (Australia) / Cornelia Lister (Suedia) cu scorul de 7-5, 6-4, în lupta pentru calificarea în semifinale, Olaru şi Schoofs le-au avut ca adversare pe Amandine Hesse şi Pauline Parmentier (ambele din Franţa) în faţa cărora au ieşit învingătoare în două seturi simetrice cu scorul de 6-2, 6-2. Partida a durat 57 de minute.

În continuare, cele două tenismene vor trebui să ţină piept cuplului format din jucătoarele Vera Lapko (Belarus) şi Galina Voskoboeva (Kazahstan), care au trecut la rândul lor de favoritele numărul trei, Darija Jurak (Croaţia)/Maryna Zanevska (Belgia), scor final 6-3, 7-5.

Deocamdată ele şi-au asigurat un premiu financiar de 1.393 dolari şi 50 de puncte WTA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport