Rafael Nadal, învingător la Buenos Aires, i-a depăşit pe Sampras şi Borg

Tenismanul spaniol Rafael Nadal.
Tenismanul spaniol Rafael Nadal. (JOSEP LAGO / AFP / Getty Images)

Spaniolul Rafael Nadal a câştigat duminică Openul Argentinei la tenis, învingându-l cu 6-4, 6-1 pe argentinianul Juan Monaco, după o finală întreruptă de două ori din cauza ploii care s-a abătut asupra arenei Buenos Aires Lawn Tennis Club.

Aceasta a fost a 46-a victorie pe zgură înregistrată în cursul carierei sale de campionul iberic, în vârstă de 28 ani, care l-a egalat astfel pe legendarul tenisman argentinian Guillermo Vilas.

De asemenea, graţie acestui succes, primul de la debutul anului 2015, Nadal şi-a trecut în palmares al 65-lea titlu ATP, devansându-i astfel pe americanul Pete Sampras şi suedezul Bjorn Borg, cu care a împărţit până în prezent locul 5 în clasamentul "erei open" din tenisul profesionist masculin. Ierarhia este dominată de americanul Jimmy Connors, cu 109 titluri, urmat de cehul naturalizat american Ivan Lendl (94).

Primul jucător din această ierarhie aflat încă în activitate este elveţianul Roger Federer, care a ajuns la 84 de titluri cucerite pe parcursul carierei sale, după victoria înregistrată sâmbătă în turneul de la Dubai, în faţa numărului unu mondial, sârbul Novak Djokovic. Federer este urmat de americanul John McEnroe, cu 77 de titluri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport