Radu Preda: Sunt tendinţe de a considera crimele comunismului un fel de fenomene ale naturii, dar nu este aşa

Pentru istoria recentă şi pentru victimele comunismului, condamnarea torţionarului Ion Ficior reprezintă un act de dreptate, a opinat directorul executiv al IICCMER, care consideră foarte important faptul că nedreptăţile şi crimele regimului instaurat cu tancurile de Moscova pot fi urmărite chiar şi la o distanţă de jumătate de secol.
Radu Preda
Radu Preda (Mihut Savu / Epoch Times)

Este foarte important să arătăm că nedreptăţile şi crimele comuniste pot fi urmărite chiar şi la o distanţă de jumătate de secol, iar cei vinovaţi să şi plătească pentru ele, a declarat, în cadrul unui interviu acordat RFI, directorul executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Radu Preda, în contextul condamnării torţionarul Ion Ficior la 20 de ani de închisoare.

“E un act de dreptate! În cel mai direct şi mai simplu, dacă vreţi, sens al termenului. Sunt tendinţe pe care le-am semnalat de-a lungul anilor de a considera aceste crime un fel de fenomene ale naturii, unii mai scapă, alţii nu, ori nu e aşa! E foarte important să arătăm că nedreptăţile şi crimele comuniste, la un moment dat, pot fi urmărite chiar şi la o distanţă de jumătate de secol iar cei care sunt vinovaţi să şi plătească pentru ele”.

Discutând despre semnificaţia hotărârii de condamnare în cazul lui Ficior, care subliniază gravitatea faptelor pentru care se fac vinovaţi astfel de oameni, Preda prezintă mai mulţi factori care au tergiversat trimiterea în judecată a persoanelor responsabile pentru infracţiuni contra umanităţii, în final, Ficior fiind sigurul care a putut fi trimis în judecată de către Parchetul General în ultimii 3 ani.

“În primul şi primul rând, nu uitaţi că legislaţia românească a fost pusă în acord cu cea internaţională în materie de infracţiuni contra umanităţii foarte târziu. În al doilea rând, nu a existat în mod evident de-a lungul anilor, dorinţa de a dubla declaraţia politică prin faptele judiciare, pentru că noi am condamnat comunismul dar nu şi pe comunişti, la care se adaugă bineînţeles o întreagă lentoare care ţine de accesul la arhive, de realizare a dosarului propriu-zis, pentru că nu poţi trimite pe cineva în judecată pe bază de bănuieli”.

Potrivit directorului executiv, au existat tentative de a aduce în faţa instanţei de judecată generali de poliţie sau de securitate, însă nu a existat niciun fel de implicare din partea Parchetului General, implicare fără de care nu a fost posibilă o strângere de probe care să demonstreze existenţa unei legături între persoanele care ocupau astfel de funcţii şi victimele supuse torturilor şi tratamentelor inumane.

“Noi am avut, dacă vă aduceţi aminte, chiar la începutul existenţei institutului, o tentativă de a aduce în faţa instanţei pe toţi cei care au fost comandanţi de închisori în toată perioada comunistă, ori o aşa sesizare penală nici măcar nu a fost luată în seamă pe atunci de Parchetul General, care n-a deschis niciun fel de dosar, dar efectiv să documentăm în cazul fiecăruia în parte dacă există o cauzalitate demonstrabilă între funcţia pe care au avut-o şi eventualele victime. Tema aceasta a vinovăţiilor evidente de sistem, nu poate să fie tranşată decât în funcţie de vinovăţiile personale cumulate ale celor din sistem, ori aceste vinovăţii trebuie documentate şi noi nu avem în multe cazuri aceste date”.

De asemenea, Preda mai arată că un mare impediment în înfăptuirea unor astfel de acte de justiţie, constă în faptul că multe dosare nu au fost desecretizate, menţionând că accesul este îngrădit nu numai în cazul arhivelor naţionale, ci şi în în materie de arhive ale justiţiei şi ale armatei, făcând documentarea cazurilor foarte dificilă.

“Este mai mult decât frustrant să vedem, la 30 de ani de la căderea comunismului, că ne lipsesc părţi esenţiale din acest puzzle istoriografic, astfel încât puse cap la cap aceste piese să ne dea o imagine cu adevărat concretă şi nu numai o imagine, cât să ofere elementele pentru un proces cu şanse de izbândă”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne