Radu Mazăre a demisionat din funcţia de primar al Constanţei

Radu Mazare
Radu Mazare (Epoch Times România)

Arestat preventiv pentru fapte de corupţie, Radu Mazăre şi-a dat demisia din funcţia de primar al Constanţei, relatează B1 TV.

Aflat la conducerea primăriei de 15 ani, Mazăre anunţase că va demisiona din luna martie, când, după ce a fost reţinut pentru trei fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi două fapte de conflict de interese, edilul a fost obligat să demisioneze din funcţiile deţinute în PSD.

"Vreau să mulţumesc sutelor de mii de oameni care m-au votat pe perioada celor 15 ani cât am fost primar. Constanţa şi constănţenii au fost sufletul meu şi datoria mea în tot acest timp. Chiar dacă uneori am fost prea rebel sau nonconformist, toată priceperea şi energia mea mi-am dedicat-o comunităţii. Pentru greşelile făcute, imi cer iertare în faţa tuturor.

Dorinţa mea de a face bine oraşului şi locuitorilor săi nu justifică însă nedreptăţile, stresul şi chinul la care sunt supus de atâta vreme, drept pentru care demisionez din funcţia de primar al municipiului Constanţa. Colegilor şi prietenilor le sunt dator cu mult respect şi consideraţie. Începând de astăzi nu-mi mai doresc o viaţă publică politică", a fost mesajul transmis de după gratii de Radu Mazăre, citat de Mediafax.

Mazăre a fost arestat preventiv în data de 2 aprilie, fiind acuzat că ar fi luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii. Mai multe informaţii despre dosarul care l-a trimis pe edil direct la "Beciul Domnesc" puteţi accesa aici.

Joi, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să înlocuiască măsura arestului preventiv a lui Radu Mazăre cu cea a arestului la domiciliu.

De-a lungul celor 15 ani de mandat, Mazăre s-a remarcat prin extravaganţele sale, precum vacanţe la Rio şi în alte locuri exotice şi participarea la varii parade şi carnavaluri, îmbrăcat în costume de rege, maharajah, pirat sau chiar ofiţer SS.

Pe lângă dosarul care l-a trimis după gratii, fostul primar mai are şi alte cazuri pe rol la DNA, fiind acuzat, printre altele, de luare de mită pentru licitaţia vizând construirea cartierului de săraci din Constanţa, retrocedări ilegale de terenuri etc.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.