Radu Marian: Codul Navigaţiei Maritime trebuie modificat. Nave aflate sub pavilionul Moldovei implicate în contrabandă şi scheme ilegale

Navele aflate sub pavilionul RM sunt sechestrate, inspectate şi oprite la fiecare pas, afirmă Radu Marian, precizând că în afacerile ilegale maritime sunt implicaţi şi politicieni apropiaţi preşedintelui Dodon.
Radu Marian, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova
Radu Marian, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova (parlament.md)

Controlul asupra navelor maritime înregistrate sub pavilionul Republicii Moldova trebuie să fie realizat doar de către societăţile care deţin recunoaşterea Comisiei Europene, iar costul de înregistrare a navelor trebuie majorat substanţial, a declarat deputatul PAS Radu Marian, menţionând că fracţiunea parlamentară a PAS va propune Parlamentului un proiect de lege privind modificarea Codului Navigaţiei Maritime.

Parlamentarul notează că R. Moldova are în acest moment înregistrate sub pavilionul său peste 300 de nave. Spre comparaţie, România, cu sute de kilometri de acces la Marea Neagră, are până la 10 nave comerciale înregistrate sub pavilionul său. Situaţia este atât de gravă, încât Moldova se află de ani buni pe Lista Neagră portuară în toată lumea alături de Togo, Tanzania sau Siera Leone.

Din acest motiv, navele aflate sub pavilionul Moldovei sunt sechestrate, inspectate şi oprite la fiecare pas, a adăugat deputatul PAS, concretizând că „inevitabil, în toată această poveste” sunt implicaţi şi politicieni. Mai exact, un om al lui Dodon, deputat socialist, marinarul Anatolie Labuneţ căruia îi aparţine prin interpuşi una din companii – Marine Engineering SRL, conform unei investigaţii a Ziarului de Gardă din februarie 2020.

Pentru a descuraja schemele frauduloase şi a nu permite ca navele moldoveneşti să pună vieţi în pericol, Radu Marian a propus modificarea Codului Navigaţiei Maritime şi majorarea substanţială, de câteva ori a costului de înregistrare a navelor întrucât cel actual de 1000 euro este unul mult prea modest.

Potrivit deputatului PAS, Agenţia Navală nu a efectuat inspecţii de pavilion, pe motivul lipsei cadrului normativ însă Moldova este cunoscută în întreaga lume pentru schemele frauduloase în care sunt implicate navele cu „numere” moldoveneşti.

În 2013 o navă sub pavilion moldovenesc care transporta 2000 de tone de nitrat de amoniu a fost oprită şi sechestrată în Beirut din cauza problemelor tehnice. În septembrie 2016, 3 nave sub pavilionul RM au fost folosite de contrabandiştii de fiinţe umane pentru a transporta ilegal peste 2.000 de refugiaţi din Orient în UE. În octombrie 2018, pe o navă a fost depistată o tonă de cocaină. În noiembrie 2019, o navă care circula ilegal sub pavilionul R. Moldova a naufragiat la Odesa şi a provocat o catastrofă ecologică.