Putin vizitează Ankara pentru convorbiri cu Turcia şi Iranul

Preşedintele rus, Vladimir Putin.
Preşedintele rus, Vladimir Putin. (Mikhail Metzel/AFP/Getty Images)

Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită de două zile în Orientul Mijlociu, unde se va întâlni cu omologul său turc, Tayyip Erdogan, dar şi cu preşedintele iranian Hassan Rouhani, potrivit unui comunicat al Kremlinului de luni.

Situaţia din Orientul Mijlociu este extrem de tensionată în ultimii ani, din cauza unei creşteri a influenţei Moscovei în regiune.

După ce la începutul anilor 2010, Moscova a sprijinit masiv programul nuclear iranian, ajutând inamicul tradiţional al Israelului să evolueze tehnologic, Vladimir Putin a sprijinit din 2015 guvernul sirian al lui Bashar al Assad în lupta împotriva rebelilor antiguvernamentali, sprijinit în parte de Statele Unite şi unele state arabe, reuşind să întoarcă rezultatul războiului.

Ultimul act important al piesei care se joacă acum pe scena Orientului Mijlociu s-a petrecut în iulie 2016, când Turcia lui Recep Tayyp Erdogan a fost zguduită de un puci care încerca eliminarea preşedintelui turc. Deşi Turcia a învinuit oficial un cleric turc autoexilat în SUA, iar unii miniştri turci nu s-au sfiit să incrimineze direct generali americani pe Facebook, Erdogan a dezlănţuit o vânătoare de vrăjitoare la scara naţională, care a făcut peste 150 de mii de victime.

Puciul, un incident bizar pentru o ţară membră NATO, a declanşat tensiuni fără precedent între Turcia şi SUA, la care s-au alăturat diferende suplimentare generate de refuzul Statelor Unite de a-l extrăda pe Fehtullah Gullen - clericul musulman din Pennsylvania pe care Erdogan îl consideră inamicul numărul unu al regimului său.

Vizita lui Putin în Orientul Mijlociu survine pe fondul unor tensiuni sporite între Israel şi Iran, după doborârea, de către armata siriană, a unui avion F16 deasupra spaţiului aerian sirian, în timpul unui raid.

Situaţia este chiar mai neclară după ce surse din cadrul Casei Albe au anunţat că Donald Trump va anula acordul JCPOA - pe care mai multe ţări occidentale l-au semnat cu Iranul, şi care limitează programul nuclear al Teheranului în schimbul ridicării unor sancţiuni financiare impuse de SUA Republicii Islamice dar şi companiilor care se implică în activităţi comerciale cu Iranul.

Evoluţia acordului cu Iranul, denunţat de Trump în mod constant în timpul campaniei sale electorale, este considerată o mărturie elocventă a alianţei dintre liderul american şi Tel Aviv.

În timpul vizitei lui Putin în Turcia, liderul de la Kremlin va lansa oficial, împreună cu omologul său turc, prima unitate a unui reactor nuclear - de la Akkuyu.

Programul nuclear iranian, implementat cu sprijinul masiv al Kremlinului, a determinat începerea unor programe asemănătoare în mai multe ţări arabe, stârnind temerile occidentale privitor la o eventuală proliferare nucleară în regiune.

Egiptul şi Arabia Saudită a semnalat dorinta de achiziţionare a unor reactoare, Rusia fiind una dintre sursele favorite.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe