Putin pregăteşte ace lungi şi ascuţite pentru cojoacele celor care îl critică pe internet

Mai multe mii de oameni mărşăluiesc prin Moscova, la 12 iunie 2013, pentru a-şi arăta sprijinul pentru protestatarii anti-Kremlin care sunt judecaţi şi în puşcărie, la o zi după ce preşedintele Rusiei a lansat noi acuzaţii împotriva Washington-ului pentru că a susţinut o mişcare de protest împotriva sa. Conduşi de un bloger anti-corupţie, protestatarii susţin 12 activişti acuzaţi de violenţă la un miting de opoziţie de anul trecut, precum şi pe alţi activişti întemniţaţi.
Mai multe mii de oameni mărşăluiesc prin Moscova, la 12 iunie 2013, pentru a-şi arăta sprijinul pentru protestatarii anti-Kremlin care sunt judecaţi şi în puşcărie, la o zi după ce preşedintele Rusiei a lansat noi acuzaţii împotriva Washington-ului pentru că a susţinut o mişcare de protest împotriva sa. Conduşi de un bloger anti-corupţie, protestatarii susţin 12 activişti acuzaţi de violenţă la un miting de opoziţie de anul trecut, precum şi pe alţi activişti întemniţaţi. (VASILY MAXIMOV / AFP / Getty Images)

Cu toţi ştim ce este un blog: o pagină web personală pe care "proprietarul" poate posta ce opinii doreşte despre orice doreşte, când doreşte etc. Îţi place, citeşti, nu, problema ta, treci la următorul blog, nu rămâne nimeni supărat. Dar aceasta este accepţiunea noastră, a românilor şi a europenilor în general. Nu şi a liderilor de la Kremlin care, vad în blog-uri un nou inamic. Fiindcă "vorbeşte liber" blogul trebuie cenzurat şi sufocat.

Vladimir Putin în persoană a dat ordin pentru pregătirea unei noi legi care să controleze şi sancţioneze opiniile pe care ruşii le vehiculează pe net.

Rămas blocat în mentalitatea comunistă a controlului absolut asupra a tot ce vorbeşte, crede şi simte cetăţeanul, Putin este ostil lumii internetului care permite propagarea informaţiei cu o repeziciune pe care nici comunismul nu o poate controla şi într-un mod mult prea liber pentru a fi pe placul fostului kgb-ist de la Kremlin.

Dar dacă pe un dizident care vorbeşte în public - îl intimidezi sau îl bagi la închisoare, unui blog, ce să îi faci? Simplu, îl inchizi, amendezi "proprietarul" etc. Dai orice lege ţi se pare necesară în acest sens, pentru că eşti dictator comunist şi îţi permiţi. Aşadar, Putin se gândeşte să legifereze modalităţi legale de cenzură şi pedepsire a bloggerilor îndrăzneţi.

În Rusia a început o dezbatere care pare aparent... inofensivă, dar numai inofensivă nu este, despre necesitatea de a "reglementa internetul". O comisie guvernamentală specială va propune până la sfârşitul verii ca blogurile să aibă statutul, respectiv responsabilitatea juridică a unui ziar.

Prin urmare, oricine deschide o pagină destinată liberului schimb de opinii va avea responsabilitate directă pentru conţinutul lor şi va trebui să răspundă juridic. Ideea a fost împrumutată de la dictatorul Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, un "tovarăş şi pretin" de-al lui Putin renumit pentru mâna de fier cu care cenzurează toate informaţiile care nu îi convin.

Atenţi, chipurile, la aspectul formal şi la mesajul pe care îl transmit în afară (vedeţi, dragi cetăţeni ai Europei care ne criticaţi mereu, noi, cei de la Kremlin nu ne spionăm toţi cetăţenii, aşa cum fac americanii, noi cenzurăm doar site-urile de importanţă publică, ceea ce este altceva!), legislatorii ruşi nu vor controla, chipurile, fiecare cetăţean care ţine şi el un mic bloguleţ. Vor fi luate la banii mărunţi ai cenzurii doar site-urile accesate de mai mult de o mie de vizitatori săptămânal. De fapt, unde bate Putin? Caută o nouă formulă legală pentru a da mass-mediei în cap.

Legile care reglementează mass-media sunt foarte severe la ruşi. Multe ziare, pentru a se putea exprima liber într-o tară unde dreptul la opinie este o glumă, se folosesc de bloguri pentru a publica ştirile, opiniile şi dezbaterile ce nu îi avantajează pe guvernanţii de la Kremlin. De exemplu, renumitul Radio Eco de la Moscova găzduieşte pe site-ul său o duzină de bloggeri independenţi care taxează (şi comentează) orice greşeală a guvernanţilor de la Kremlin. La fel, prestigiosul cotidian Kommersant, în forma sa pe hârtie este obligat-forţat sobru şi respectuos în exprimările faţă de guvern, în schimb, în zona rezervată blog-urilor de pe site-ul său online îşi poate permite (încă) să fie critic, dur şi îndrăzneţ.

Cât despre cetăţean, o dată impresia artistică "salvată", nu este nici el uitat de guvern. Să nu cumva să se teamă că el va rămane necontrolat. În paralel cu legea privind blogurile, se mai pregăteşte o altă lege care, sub pretextul combaterii pirateriei pe internet şi a încălcării drepturilor de autor, camuflează de fapt adevăratul obiectiv al Kremlinului: acela de a forţa toate reţelele sociale (Facebook, Twitter şi populara platformă rusă V-Kontaktie) să furniza autorităţilor informaţii şi date despre abonaţilor lor.

Până ca noile legi să devină funcţionale, kgb-iştii se descurcă cu ce au ca metode moştenite din vechiul sistem. Dacă nu îţi pot închide gura, te bagă la puşcărie direct. De preferinţă pentru nişte ani. Mulţi, cât se poate de mulţi.

Să ne uităm, de exemplu, la cazul lui Alexei Navalny. Rusul a devenit celebru pentru blog-ul său RosPil, cel mai urmărit din Rusia, pe care povesteşte cine, cum, când, unde s-a mai mânjit luând mită, despre intrigile şi episoadele de corupţie din administraţia publică. A devenit atât de popular încât şi-a înregistrat candidatura pentru funcţia de primar al Moscovei, vizând ulterior chiar preşedinţia Rusiei. Însă popularitatea l-a costat scump. În loc de primărie, a ajuns pe băncile tribunalului, după ce i-a fost înscenat un proces de corupţie urât. În absenţa unei legi care să reglementeze internetul, Putin a găsit alt ac pentru cojocul lui. Cel mai probabil, blogerul va ajunge la închisoare pentru 6 ani, aceasta fiind sentinţa cerută pentru el de procurorii ruşii.

Sentinţa în cazul lui Navalny se va da pe 17 iulie, cazul său fiind considerat cel mai important proces politic în Rusia, după cel al antreprenorului Mihail Hodorkovski, condamnat în 2005 pentru fraudă şi evaziune fiscală, după ce l-a înfruntat pe Putin. Compania sa de petrol, Yukos, evaluată la 40 de miliarde de dolari, a fost împărţită şi vândută apropiaţilor puterii, celebrii "siloviki", la preţuri derizorii.

Potrivit celor declarate de Navalny, preşedintele Putin a ordonat arestarea sa pentru a-l reduce la tăcere după ce a acuzat clasa politică rusă că este formată din "hoţi şi escroci". Avocaţii bloggerului susţin că nu există nicio dovadă împotriva clientului lor, astfel încât la un moment dat ancheta a fost chiar închisă, după care a fost redeschisă brusc, din motive... necunoscute.

Dezavantajul este că arestarea lui Navalny va crea în continuare proteste pe web şi acuzaţiile obişnuite ale apărătorilor drepturilor omului. Deci mai bine o nouă lege care zdrobeşte rebelii bloggeri înainte de a deveni prea populari.

Ruşii protestează, desigur, pe web. Iar guvernul tace şi face. Le coace legi noi. Încet dar sigur, KGB-ul acţionează, precum picătura chineză: încet, dar mortal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe