Putin, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, ordonă dezvoltarea arsenalului nuclear rusesc

Liderul de la Kremlin a ordonat ţării sale să ia măsuri pentru a dezvolta forţa militară şi nucleară rusă. În acelaşi timp, Putin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace pentru lupta purtată împotriva teroriştilor.
Preşedintele rus Vladimir Putin.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (Getty Images)

Rusia trebuie să se asigure că niciun sistem de apărare antirachetă nu este capabil să îi oprească arsenalul nuclear, a declarat preşedintele rus, făcând referire la scutul antirachetă al SUA ce a fost instalat în mai multe state europene, inclusiv România.

Preşedintele rus Vladimir Putin a precizat că ţara sa trebuie să adreseze orice schimbare în balanţa globală a puterii, adăugând că Rusia şi-a demonstrat capabilităţile militare în Siria.

„Trebuie să întărim potenţialul militar al forţelor nucleare strategice, în special cu sisteme de rachete care pot învinge orice sistem de apărare antirachetă existent sau viitor”, a declarat Putin oficialilor Ministerului rus al Apărării.

„Trebuie să monitorizăm cu atenţie toate schimbările în balanţa puterii şi în privinţa situaţiei politico-militare din lume, în special de-a lungul frontierelor ruseşti, şi să adaptăm rapid planurile pentru neutralizarea ameninţărilor la adresa ţării noastre”.

Putin a mai declarat publicului său că armata rusă şi-a demonstrat cu succes capabilităţile în Siria, susţinând: „Armata siriană a primit un suport considerabil, cu ajutorul căruia a desfăşurat câteva operaţiuni reuşite împotriva militanţilor”.

Rusia a desfăşurat o campanie de lovituri aeriene în Siria începând cu septembrie 2015 pentru a-l susţine pe preşedintele Bashar al-Assad. În plus, ofiţeri din trupele speciale operează de asemenea la sol.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat că armata a testat 162 de tipuri de armamente moderne în timpul campaniei militare din Siria, inclusiv avioane de luptă Suhoi şi elicoptere Mig şi Kamov.

Şoigu a mai declarat că 35.000 de rebeli au fost ucişi de loviturile aeriene ruseşti şi că o serie de revoluţii pe cuprinsul Orientului Mijlociu au fost oprite.

Implicarea Rusiei în conflictul sirian este văzută în mare parte ca fiind crucială pentru salvarea forţelor guvernamentale siriene de la o înfrângere dură şi crucială şi pentru preluarea controlului deplin asupra oraşului sirian asediat Alep.

Şoigu a mai declarat că forţele nucleare ale Rusiei vor fi extinse anul viitor cu trei unităţi suplimentare echipate cu armament modern şi că forţa aeriană va primi spre folosinţă cinci bombardiere strategice modernizate.

Dar Putin a avertizat că, deşi puterea militară a Rusiei a crescut substanţial, „ar fi bine să nu ne pierdem concentrarea”.

Putin a făcut aceste afirmaţii în condiţiile în care a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace pentru „atacarea teroriştilor”.

Directorul Centrului Francez pentru Politică şi Relaţii Internaţionale (CFPA), Fabien Baussart, a declarat că l-a nominalizat oficial pe preşedintele rus deoarece consideră că acesta este singurul lider mondial care a încercat cu adevărat să distrugă grupuri teroriste precum Statul Islamic.

Baussart a adăugat: „În calitate de director al CFPA, am propus în mod oficial nominalizarea prin trimiterea unei scrisori către Comitetul Nobel din Norvegia în care am susţinut că, în opinia mea, preşedintele Vladimir Putin ar putea obţine Premiul Nobel pentru Pace ca răsplată pentru eforturile sale de a aduce pacea”.

Dar, opozanţii prezenţei Rusiei în conflictul sirian nu vor vedea cu aceiaşi ochi decizia luată de Baussart. De altfel, SUA şi aliaţii săi occidentali şi regionali, au declarat că forţa aeriană rusească a atacat nu numai militanţi jihadişti ci şi rebeli moderaţi care se opun guvernului Assad.

Mai mult, Moscova şi Damascul au fost acuzate că au comis potenţiale crime de război prin atacarea de şcoli şi unităţi medicale şi prin uciderea unui număr mare de civil în oraşul Alep sau în alte locuri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe