Putin face apel pentru crearea unui front unit împotriva terorismului

Preşedintele rus Vladimir Putin a condamnat atacul terorist care a avut loc joi în Barcelona, Spania, cerând comunităţii internaţionale să “îşi unească forţele” împotriva terorismului.
Preşedintele rus Vladimir Putin.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (Peter Muhly/WPA Pool/Getty Images)

“Condamnăm cu tărie această crimă brutală şi cinică împotriva civililor”, a afirmat Putin joi, la scurt timp după ce un susţinător al grupului jihadist Statul Islamic a intrat cu duba sa într-o mulţime de pietoni pe popularul şi aglomeratul bulevard Las Ramblas din Barcelona, ucigând cel puţin 13 persoane şi rănind altele aproximativ 80.

“Ceea ce s-a întâmplat din nou subliniază necesitatea unificării eforturilor comunităţii globale în lupta împotriva forţelor terorii”, a adăugat preşedintele rus Vladimir Putin.

Reiterând poziţia lui Putin, premierul rus Dmitri Medvedev a condamnat la rândul său atacul, numindu-l o “crimă atroce”.

“Sunt încrezător că putem învinge terorismul internaţional doar prin eforturile comune ale întregii comunităţii globale”, a scris el.

Statul Islamic şi-ar fi asumat răspunderea pentru atacul din Barcelona, publicând joi noaptea o declaraţie pe website-ul său propagandistic Amaq.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe