PSD vrea "democraţie" şi dreptate pentru prefecţi: funcţia va fi re-politizată oficial

Conferinţă de presă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În imagine, Liviu Dragnea
Conferinţă de presă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În imagine, Liviu Dragnea (Epoch Times România)

Pentru că prefecţilor le "este foarte greu" să aplice programul guvernului în teritoriu, având statutul de înalt funcţionari publici ce nu pot fi schimbaţi politic, PSD se gândeşte să remedieze situaţia şi să politizeze oficial funcţia de prefect. Într-un interviu acordat Gândul Live, preşedintele executiv al PSD a "dezvăluit" că guvernul lucrează la un pachet legislativ în domeniul administraţiei locale, care să cuprindă modificări la legea prefectului, legea administraţiei publice locale, legea finanţelor publice locale, legea privind funcţionarii publici, statutul aleşilor locali, legea incompatibilităţilor şi cel privind descentralizarea.

Referindu-se la statutul prefectului, vicepremierul a declarat că acesta ar trebui numit politic, căci asta înseamnă democraţie. Este foarte greu pentru un prefect, "care are printre competenţe asigurarea ca în judeţul respectiv să se aplice programul de guvernare al Guvernului, dacă el nu este pus de Guvern." a afirmat Dragnea.

Eu am mai spus-o, este foarte greu pentru un prefect, care să zicem că este înalt funcţionar public, apolitic, şi care are printre competenţe asigurarea ca în judeţul respectiv să se aplice programul de guvernare al Guvernului, dacă el nu este pus de Guvern. Una este să spui că un funcţionar public de la un minister, de la nivelul doi, trei, nu trebuie să fie politic, dar nu poţi să-l compari cu prefectul căruia îi dai potrivit Constituţiei competenţa de a conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor. Este incorect, Guvernul este politic, ministerele sunt conduse de oameni politici, asta înseamnă democraţia." a afirmat Dragnea, arătând că, atâta vreme cât prefectul nu este numit politic, Guvernul nu are nicio garanţie că" acel om va face tot ce este posibil ca programul de guvernare să fie dus la îndeplinire."

Dragnea a mai "denunţat" "ipocrizia generalizată" în ceea ce priveşte instituţia prefectului, arătând că oricum aceştia sunt apolitici doar aparent:

"Mulţi spun că noi suntem într-o ipocrizie generalizată în ceea ce priveşte prefectul, a pledat Dragnea cauza. El este apolitic, dar de fapt cum se schimbă guvernele sunt schimbaţi şi prefecţii. Atunci unde mai este stabilitatea?", a declarat Dragnea, citat de Mediafax.

Reamintim că, în prezent, conform legii, prefecţii au statutul de înalţi funcţionari publici şi teoretic nu pot fi schimbaţi politic. Ideea schimbării legislaţie privind statutul prefectului are rădăcini vechi în PSD. În 2009, Ioan Cindrea, preşedintele PSD declara că a propus coaliţiei de guvernământ schimbarea legii prin care sunt numiţi prefecţii şi directorii instituţiilor deconcentrate.

La fel ca şi Liviu Dragnea, Cindrea s-a gândit la binele prefecţilor, afirmând că cel mai corect este că în lege să se prevadă ca numirile de prefecţi şi de directori ai instituţiilor deconcentrate să fie făcute politic: "În acest fel se evită toate discuţiile, iar acei oameni ştiu că, în momentul în care se schimbă Guvernul, urmează să fie şi ei schimbaţi", afirmă Cindrea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne