PSD şi ALDE, lobby scump şi fără folos pentru ca Dragnea şi Tăriceanu să aibă întâlniri la vârf în SUA

Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu
Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu (Mihut Savu / Epoch Times)

În timp ce Viorica Dăncilă, premier şi lider al social-democraţilor, sugerează că preşedintele Iohannis s-ar putea duce la întâlnirea cu Donald Trump doar aşa, pentru o poză, documente postate pe site-ul Departamentului de Justiţie al SUA, unde legea obligă firmele de lobby să declare contractele cu clienţii interni şi externi, arată că în octombrie anul trecut PSD a încheiat un contract cu compania Madison & Company LLC, contra sumei de 100 de mii de dolari. În schimbul acestei sume, compania de lobby urma să îi asigure lui Liviu Dragnea, la vremea respectivă no. 1 în PSD, întâlniri cu Mike Pence şi Paul Ryan, speaker-ul Camerei Reprezentanţilor din Congresul american.

Aceste întâlniri urmau să aibă loc ”cât de curând posibil”. Totodată, în cei 100 de mii de dolari intrau şi întâlniri cu ”mediul academic” şi interviuri în presa americană, cu menţiune specială pentru CNN, relatează Digi24.ro

Banii au fost însă aruncaţi pe geam... Întâlnirea lui Dragnea cu Mike Pence nu a avut loc niciodată, iar în luna februarie a acestui an, când fostul lider PSD obţinuse, probabil cu ajutorul consultanţilor, o invitaţie la ceremonia Micului Dejun cu Rugăciune din SUA, la care participau şi Pence şi Trump, Dragnea nu a mai plecat. La momentul respectiv, Victor Ponta susţinea că fostul său şef pe linie de partid nu poate să intre pe teritoriul american căci ar fi fost lăsat fără viză din cauza problemelor penale. De altfel, Dragnea a ajuns finalmente nu în SUA, ci la Rahova, cu un sul de hârtie igienică fluturând în urma maşinii ce-l ducea la noul său domiciliu.

Merită menţionat că nici ALDE nu s-a zgârcit cu banii când a fost vorba de aranjat întâlniri care să-l facă pe Tăriceanu vizibil. Astfel, ALDE a plătit 50 de mii de dolari şi 170 de mii de euro pentru ca liderul său să aibă întrevederi la vârf. Şi, mai norocos decât Dragnea, Tăriceanu a reuşit să se vadă cu Pence şi să posteze pe Facebook fotografia mult dorită. Cu sau fără fotografia alături de Pence, Tăriceanu a scos tot un 4% la alegerile europarlamentare care i-au urmat.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne