PSD forţează mâna Guvernului. A trecut o lege în Senat care prevede stimulente financiare pentru profesori

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu (PSD)

PSD a reuşit să treacă, luni, în Senat, proiectul de lege care oferă stimulente profesorilor şi personalului auxiliar, informează Hotnews.ro. Practic, cadrele didactice şi personalul auxiliar din învăţământ ar urma să primească stimulente financiare pe toată perioada stării de alertă şi de urgenţă pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii coronavirusului COVID-19.

Demersul legislativ, iniţiat de social-democraţi în ciuda faptului că Guvernul Orban a precizat în nenumărate rânduri că actuala situaţie bugetară a României nu permite aplicarea unor măsuri cu impact financiar atât de puternic, a fost adoptată de senatori cu 85 de voturi „pentru”, 25 „împotrivă” şi 13 abţineri. Proiectul urmează să intre în dezbatere în Camera Deputaţilor.

“Cadrele didactice precum şi personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2000 de lei lunar, respectiv de 1500 de lei lunar acordat pe toată durata stării de alertă şi a stării de urgenţă, pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii coronavirusului COVID-19”, se precizează în art.1 al proiectului de lege menţionat.

Pesediştii recunosc că propunerea lor generează un efort bugetar, dar sugerează drept sursă de finanţare fondurile europene.

„Cu toţi ne confruntăm cu probleme şi neajunsuri venite cu această pandemie, dar trebuie să recunoaştem că fără profesori şi fără medici nu putem supravieţui ca şi societate. Am tot auzit acuzaţii din partea PNL că e un gest populist. Cu siguranţă nu este. Cum se putea ca acum, când acest guvern de un ban nu e în stare sau nu vrea să susţină profesorii, să stăm şi să privim de pe margine? Nu este o măsură populistă şi nici exagerată. Este un ajutor pe care aceşti eroi îil merită pentru că ei cresc şi educă oameni. Astăzi se vrea ca şcoala să fie servitor electoral şi un clar agent de propagandă pentru PNL”, a declarat senatorul PSD Radu Preda, la Parlament.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne