PSD cere demiterea lui Anisie: "Teama şi nesiguranţa au luat locul festivităţilor de deschidere ale anului şcolar"

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, îi cere duminică, la finalul unui lung comunicat de presă, premierului Ludovic Orban să o demită pe ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.

În comunicatul intitulat "Un caz de abandon: Guvernul României abandonează şcoala", Vasile Dîncu susţine că noul an şcolar începe "sub semnul incertitudinii şi al unei execrabile comunicări publice", iar autorităţile sunt doar reactive, neavând un plan strategic "cu toate că aveau timp să îl pregătească încă din luna mai când era clar că pandemia va continua".

"Teama şi nesiguranţa au luat locul festivităţilor de deschidere şi florilor la începutul anului şcolar. Aceste sentimente accentuează lipsa de încredere pe care o au românii în autorităţi. În spatele comunicării execrabile se află însă lipsa de organizare, lipsa totală de strategie şi de proiect", a adăugat şeful Consiliului Naţional al PSD.

Redăm mai jos comunicatul lui Dîncu:

Educaţia este singurul mijloc pentru un individ de a-şi schimba destinul în bine şi este singura investiţie care garantează cel mai mare grad de rentabilitate.

Pandemia a adus ŞCOALA şi tot ce înseamnă nevoile COMUNITĂŢII ŞCOLARE în atenţia societăţii noastre. Atenţia opiniei publice a fost puternic focusată pe aspectele legate de şcoala românească, începând cu perioada stării de urgenţă când îngrijorările au fost îndreptate spre tipul de învăţare, spre dificultăţile părinţilor de a armoniza lucrul de acasă cu supravegherea copiilor şi asistarea lor în procesul de învăţare online, apoi, în iunie, odată cu examenele desfăşurate în condiţii speciale şi a continuat pe perioada verii cu dezbateri intense legate de asigurarea siguranţei pentru începerea şcolilor.

Este şi un lucru bun. Ne-am amintit că pentru a-i putea primi pe copii, şcolile şi grădiniţele au nevoie de SPAŢII ADECVATE, de APĂ, SĂPUN, au nevoie de GRUPURI SANITARE, adică de minime resurse necesare în viaţa de zi cu zi. Ne-am amintit că managementul şcolar trebuie să cunoască îndeaproape situaţia familială a fiecărui copil şi că părinţii trebuie consultaţi pentru a fi implicaţi în comunitatea şcolară şi nu trebuie să îi contactăm doar atunci când le cerem bani pentru lipsurile elementare din şcoli. Ne-am amintit că primăriile sunt cele care finanţează din punct de vedere material instituţiile de învăţământ.

Dar, trebuie să avem în vedere că pandemia de COVID-19 accentuează disparităţile existente în societatea noastră. Cei mai săraci şi mai vulnerabili au suferit cel mai mult, neavând acces la educaţie.

Chiar dacă în ultimele săptămâni am primit asigurări că în toate şcolile s-au luat măsuri de igienă, credem că din punct de vedere al procesului educativ această perioadă va avea un impact major asupra educaţiei copiilor noştri. Copiii deja vulnerabili devin şi mai vulnerabili, există disparităţi majore între mediul rural şi mediul urban şi nu putem funcţiona cu aceleaşi politici pentru ambele contexte.

Pregătirile pentru începutul anului şcolar au demarat mult prea târziu, au fost făcute pe fugă şi le-a lipsit coordonarea şi viziunea. Din cele 250.000 tablete promise pentru copiii vulnerabili au fost achiziţionate doar 30%. Nevoia însă este de 900.000. În momentul de faţă sunt copii cărora le este refuzat accesul la educaţie tocmai într-o ţară în care 44% dintre elevi sunt analfabeţi funcţionali. Noi nu investim în educaţie, în acest moment eforturile sunt doar de a ţine în viaţă un sistem.

Lipsa de coerenţă în comunicare a celor care conduc educaţia, în această perioadă, creează părinţilor un acut sentiment de incertitudine şi de nesiguranţă.

Din 14 septembrie, toţi profesorii, învăţătorii şi educatorii intră, alături de medici şi asistenţi în LINIA ÎNTÂI. Este datoria statului român să îi protejeze.

Din 14 septembrie, copii noştri devin actorii unui experiment al cărui rezultat poate avea consecinţe dezastruoase pe termen lung, la nivelul societăţii româneşti.

Este cazul să aducem în atenţia guvernului Orban, preocupat prea mult de chestiuni politice, câteva lucruri esenţiale.

1. DREPTUL LA EDUCAŢIE

În acest moment, ne întrebăm dacă statul român mai garantează dreptul la învăţătură, conform articolului 32 din Constituţia României, în condiţiile în care nu a putut să asigure infrastructura educaţională pentru elevii din cele 238 de unităţi de învăţământ care încep anul şcolar în scenariul roşu şi pentru elevii din cele 4.892 de unităţi de învăţământ care încep şcoala în scenariul galben.

Din punct de vedere al învăţării şi al acumulării de cunoştinţe credem că acest an şcolar va fi un an de ”sacrificiu” pentru că prioritatea va fi să fie asigurată siguranţa sanitară şi nu şcoala în sine.

Dacă în ultimii ani vorbeam despre dreptul la educaţie de calitate ne aflăm acum într-un moment în care nu dreptul la educaţie este serios ameninţat.

2. ANUL ŞCOLAR ÎNCEPE SUB SEMNUL INCERTITUDINII ŞI A UNEI EXECRABILE COMUNICĂRI PUBLICE

Autorităţile sunt doar reactive, neavând un plan strategic cu toate că aveau timp sa îl pregătească încă din luna mai când era clar că pandemia va continua.

• Situaţia se schimbă de la o zi la alta, iar planurile autorităţilor la fel. În cele mai multe situaţii, părinţii au primit informaţii despre cum vor începe copiii lor anul şcolar cu doar 2-3-4 zile înainte de a merge la şcoală. Un volum foarte mare de informaţii, unele contradictorii, a plecat dinspre PREŞEDINTE, PREMIER, Ministru al Educaţiei, Ministrul Sănătăţii, şeful Grupului de Comunicare Strategică, primari, inspectori şcolari, directori de unităţi de învăţământ, diriginţi, profesori către părinţi şi elevi.

• Ministerul Educaţiei a anunţat în 15 iulie lansarea ghidurilor metodologice pentru pregătirea modului de desfăşurare a noului an şcolar, însă la nici o săptămână de la prezentarea lor am aflat că acestea sunt pur ”orientative”, nefiind aprobate prin ordin de ministru, deci nici obligatorii.

• Vineri, 11 septembrie, Grupul de Comunicare Strategică a transmis câteva recomandări pentru începerea anului şcolar, printre care a menţionat evitarea folosirii mijloacelor de transport în comun şi orientarea spre deplasarea pietonală uitând, desigur, că sunt zeci de sate fără şcoli, iar copiii trebuie să parcurgă zeci de kilometri sau că în oraşele mari bună parte dintre şcoli sunt concentrate în zonele centrale, iar elevii care locuiesc în aşa zisele zone metropolitane – până nu demult doar sate – au de parcurs şi ei distanţe apreciabile până la şcoală.

• Tot vineri, 11 septembrie, şcolarii şi părinţii lor află că adeverinţele pentru (re)intrare în colectivitate nu sunt obligatorii decât la intrarea într-un nou ciclu, însă directorii unităţilor de învăţământ le ceruseră imperativ acest act.

• Vineri seara, cu doar 3 zile până la începerea anului şcolar, MEC publică ordinul de ministru prin care sunt precizate regulile de predare online.

• Dacă în toate comunicările oficiale se recomandă păstrarea distanţei fizice dintre persoane de cel puţin 1,5 m, când vine vorba de şcoală şi de apropierea începerii anului şcolar, distanţa de siguranţă dispare, asta după ce MEC realizează că nu are soluţii pentru supraaglomerarea şcolară – 40% dintre elevi învaţă în şcoli în care educaţia are loc în 2 sau chiar 3 schimburi.

Am enumerat mai sus doar câteva dintre bâjbâielile şi lipsa de coordonare în comunicare a celor care trebuie să asigure în această toamnă siguranţa sanitară şi procesul de educaţie din România. Dar sunt numeroase situaţiile în care autorităţile emit decizii asupra cărora revin a doua zi, pe care nu le explică sau care sunt total inoportune în situaţia actuală. Este inadmisibil să avem peste jumătate dintre părinţi care au declarat, la mijlocul lunii august, după anunţarea scenariilor de începere a anului şcolar, că nu înţeleg cum începe şcoala; este o dovadă a EŞECULUI de strategie şi a unei LIPSE DE VIZIUNI a actualei guvernări, dar şi a NEÎNŢELEGERII nevoilor cetăţenilor. În acest condiţii, TEAMA şi NESIGURANŢA au luat locul festivităţilor de deschidere şi florilor la începutul anului şcolar. Aceste sentimente accentuează LIPSA DE ÎNCREDERE PE CARE O AU ROMÂNII ÎN AUTORITĂŢI.

În spatele comunicării execrabile se află însă lipsa de organizare, lipsa totală de strategie şi de proiect.

3. PROFESORII

De luni, 14 septembrie 2020, toate cadrele didactice din România şi personalul auxiliar vor intra în LINIA ÎNTÂI. Alături de medici şi asistenţi, personal din magazine, poliţişti şi pompieri, dascălii noştri sunt expuşi zi de zi virusului şi intră în bătălia cu el. Avem nevoie de măsuri concrete prin care statul să îi protejeze pe toţi cei din sistemul de educaţie care intră în contact cu copiii, este necesar ca statul să le asigure gratuit măşti şi trebuie identificate soluţii pentru ca dascălii să fie plătiţi pentru munca suplimentară pe care o fac în această perioadă.

Dacă medicii salvează vieţi, dascălii sunt protectorii viitorului naţiunii noastre, ei au grijă de modul în care generaţiile care acum se află în grădiniţe, în şcoli şi în universităţi vor proiecta România în viitor. A fost nevoie de efortul unor ong-uri pentru ca MEC să fie convins ca şi profesorii au boli care le scad şansa de supravieţuire în urma infectării cu Covid-19.

În România sunt, în prezent, aproximativ 215.000 de profesori, învăţători şi educatori care formează 2,8 milioane de elevi.

4. DESCENTRALIZAREA DECIZIILOR

În sine, descentralizarea este un model foarte bun şi aşteptat de ani de zile, însă vine într-un moment de criză peste care se va suprapune şi o schimbare de leadership generată de organizarea alegerilor locale. Vom asista, probabil, la multe situaţii în care responsabilitatea va fi pasată de la noua administraţie spre vechea administraţie, iar neasumarea va fi cuvântul de ordine. Acesta este încă un aspect pe care guvernaţii ar fi trebuit sa îl ia în calcul atunci când au insistat să organizeze alegerile locale în această toamnă. Descentralizarea pusă în practică a fost mai degrabă de a arunca responsabilitatea la şcoli. Descentralizare nu se poate face fără resurse, iar şcolilor nu li s-au dat decât sarcini în plus.

5. JUSTIŢIE SOCIALĂ ŞI ECHITATE

În România avem mulţi copii de vârstă şcolară vulnerabili sau care se află în situaţii de vulnerabilitate şi o mare disparitate din perspectiva educaţiei între mediul rural şi mediul urban.

Potrivit World Vision România, 15% dintre copiii români trăiesc în deprivare materială severă – aproape de 3 ori mai mult decât media europeană. 33% dintre copii trăiesc în sărăcie persistentă – cea mai mare diferenţă, la nivel european, între copii şi restul populaţiei. Când vorbim despre satul românesc aflăm tot de la World Vision că peste 60% dintre părinţii din mediul rural nu au lucrat în perioada pandemiei, iar în jur de 40% dintre părinţi nu au reuşit să asigure alimente, rechizite pentru copii, produse de igienă, curăţenie ori medicamente sau le-au asigurat parţial. 40% dintre copii din mediul rural nu au făcut şcoală online în pandemie.

Spre exemplu, conform ARACIP, în mediul rural avem o proporţie mai mare a copiilor care sunt îngrijiţi de bunici sau de alte rude şi nu de părinţi, tot aici avem o rată mai mare de abandon şcolar, iar numărul de calculatoare este de 7,5%. Gândiţi-vă la cum vor face şcoală online aceşti copii? Cu siguranţă că nu au făcut şcoală din martie până la finalul anului şcolar precedent, dar există premise serioase să nu facă nici în acest an (cel puţin în primul semestru). Cei care sunt în şcolile din scenariul roşu sigur nu vor face şcoală.

Credem că la nivel rural trebuie intervenit cu politici speciale.

6. SISTEMUL PREŞCOLAR

Pe toată durata verii, în discuţiile autorităţilor legate de educaţie şi începerea noului an şcolar, referirile la educaţia preşcolară au lipsit cu desăvârşire sau au fost marginale.

Din acest an şcolar GRUPA MARE este obligatorie.

În grădiniţele de stat, configuraţia sălilor de grupe NU PERMITE asigurarea DISTANŢĂRII la somn decât în cazul în care numărul copiilor ar fi redus la jumătate (paturile sunt unul lângă celălalt). Astfel încât s-a ajuns la situaţii hilare: jumătate dintre copii rămân la program prelungit una sau două săptămâni, cealaltă jumătate sunt obligaţi să plece din ”grădiniţa cu program prelungit” la ora 12.30.

Există situaţii de grădiniţe în municipii mari din ţară unde, din lipsă de spaţiu, grupa mică face educaţie online. Sunt studii care arată că EDUCAŢIA ONLINE pentru preşcolari NU ESTE VIABILĂ!

7. DIGITALIZAREA EDUCAŢIEI

Nu este suficient să realizăm doar premise pentru digitalizarea educaţiei. Este nevoie de revizuirea programelor şcolare şi a conţinuturilor educaţionale în raport de nevoile pieţei muncii. Noile tehnologii emergente transformă deja fundamental piaţa muncii. Educaţia trebuie să fie sensibilă la aceste semnale. Dar procesul educaţional este osificat, centrat încă mult prea mult pe profesori şi mai puţin pe elevi. Educaţia trebuie să aibă în centrul ei elevul, nu nevoile unor dinozauri rătăciţi de ani buni în birourile Ministerului Educaţiei. E nevoie de o schimbare radicală în educaţie pentru că România de azi şi de mâine să facă provocărilor. Sistemul de educaţie din România trebuie să facă pasul din secolul XIX în secolul XXI.

ÎNTREBĂRI PENTRU MINISTRUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII:

1. CE SOLUŢII ARE GUVERNUL PENTRU CADRELE DIDACTICE ŞI PERSONALUL AUXILIAR DIN CATEGORIILE CU RISC RIDICAT ÎN FAŢA VIRUSULUI? CINE ÎŞI ASUMĂ RĂSPUNDEREA PENTRU CEI CARE PIERD LUPTA CU VIRUSUL?

Potrivit raportului TALIS, din 2018, 26% dintre cadrele didactice de la gimnaziu din România au peste 50 de ani.

Potrivit unui punct de vedere al Societăţii Române de Medicina Muncii, pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, riscul potenţial de infectare cu virusul SARS-cov2 creşte odată cu deplasarea spre şi de la locul de muncă în mijloacele de transport în comun aglomerate, precum şi prin activităţi de predare faţă-în faţa, la clasă. (…) Se recomandă ca, până la începutul anului şcolar, în condiţiile epidemiologice actuale, tot personalul didactic şi didactic auxiliar să reia activitatea cu avizul de aptitudine în muncă acordat de medicii de medicina muncii.” S-au făcut sau nu aceste evaluări? Care este rezultatul acestora?

În acest moment nu există o situaţie PUBLICĂ a numărului cadrelor didactice din învăţământ, pe toate ciclurile de învăţământ (preşcolar, primar, gimnazial, liceal) care să arate numărul cadrelor didactice şi a cadrelor didactice auxiliare care se încadrează în categoriile cu risc potenţial de a dezvolta forme severe de boală.

Este adevărat că împreună cu Societatea Română pentru Medicina Muncii, profesorii cu comorbidităţi pot să solicite să predea online. Dar care este cifra exactă a celor care au solicitat acest lucru? Nu avem aceste cifre de la Guvern. Nu ştim care este numărul cadrelor didactice care sunt în continuare foarte expuse efectelor negative ale virusului în contextul în care există unităţi de învăţământ cu un deficit major de cadre didactice.

2. CE PLAN ARE GUVERNUL PENTRU TESTAREA PROFESORILOR?

3. CUM ESTE ASIGURATĂ ŞCOALA ONLINE?

• De ce se prezintă online-streemingul ca fiind şcoală online? Atâta vreme cât jumătate de clasă sunt doar spectatori la ore nu putem vorbi de şcoală online (pentru ca ei nu interacţionează cu profesorul şi colegii deloc).

• Cum de se prezintă ca un laptop şi o cameră web pot asigura accesul la şcoala online în condiţiile în care profesorul şi copiii nu au lavalieră?

4. ÎN CONDIŢIILE NEVOII ASIGURĂRII UNEI ATENŢII SPORITE IGIENEI ŞI CURĂŢENIEI, CE MĂSURI S-AU LUAT PENTRU MĂRIREA NORMELOR PERSONALULUI AUXILIAR ŞI DIN CE BANI VOR FI PLĂTIŢI?

5. SOLICITĂM GUVERNULUI SĂ TRANSPARENTIZEZE INFORMAŢIILE CENTRALIZATE LA NIVEL DE UNITATE DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU PRIVIRE LA INFRASTRUCTURA DE SĂLI, DOTARE CU ECHIPAMENTE NECESARE ŞCOLII ONLINE, GRADUL DE ACOPERIRE CU CADRE DIDACTICE ŞI PERSONAL AUXILIAR. Este un demers vital pentru ca intervenţia să poată fi făcută rapid. Am văzut cu toţii capacitatea de mobilizare exemplară a societăţii civile în perioada stării de urgenţă, credem că ne putem baza pe mobilizarea românilor în situaţii limită, dar pentru aceasta este nevoie ca cei care pot să ajute să aibă acces la informaţii.

Analizele realizate în cadrul Consiliului Naţional al PSD pun în evidenţă că domeniul educaţiei este unul în care interesul naţional trebuie să primeze, dar modul în care Ministrul Educaţiei a înţeles să acţioneze în cele 6 luni de pandemie pentru a pregăti noul an şcolar arată că actualul Guvern desconsideră total importanţa şcolii. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a primit idei/soluţii/propuneri din partea tuturor partidelor politice, o mulţime de experţi s-au declarat dispuşi să se implice pentru a oferi soluţii viabile pentru începerea anului şcolar în condiţii de siguranţă. Ministrul Educaţiei era obligat să catalizeze toate resursele de idei, în toată această perioadă, pentru a avea la dispoziţie soluţii în beneficiul şcolii şi a comunităţii educaţiei din România. Din păcate, actualul Ministru a fost incapabil să acorde şcolii româneşti toate resursele existente pentru că este un ministru cu capacităţi manageriale reduse şi, putem spune, chiar iresponsabil.

Logica electorală a PNL ajunge să prevaleze în faţa intereselor naţiunii. Din frica de a nu pierde şi mai mult în sondaje, actualul guvern PNL e gata să sacrifice tot: sănătate, economie, pensii, salarii, educaţie, infrastructură, turism. Totul de dragul puterii! Nimic din ce a promis PNL la preluarea puterii în 2019 nu a fost îndeplinit.

Există o premisă bună pentru digitalizare impusă de pandemie. Multe dintre primării au profitat de această oportunitate şi au digitalizat administraţia. Dar guvernul PNL a ratat acest obiectiv şi în administraţie, dar mai ales în educaţie. Aşa zisa digitalizare a şcolii este un eşec din start. Ministrul educaţiei a promis la începutul lunii mai că va asigura echipamente pentru 250.000 de copii. Ceea ce înseamnă 9% din totalul de 2,8 mil de copii înscrişi la şcoala. În realitate, avem peste 900.000 de copii care nu au acces la tabletă sau computer şi Internet, toate necesare pentru educaţia on-line. Adică de 3,6 ori mai mult decât a estimat Ministerul Educaţiei. Ce facem cu ceilalţi 650.000 copii, proveniţi mai ales din mediul rural şi din familiile sărace? Îi abandonaţi? Cum vor învăţa ei dacă le interziceţi să meargă la şcoală şi nu le asiguraţi condiţiile pentru învăţământ on line?

În august, ministrul Educaţiei a anunţat triumfător demararea achiziţiei a 250.000 de tablete. Deşi acelaşi ministru ştia încă de la începutul lunii mai că pentru a putea face ŞCOALĂ/EDUCAŢIE pe dispozitive în România avem nevoie de aproximativ 900.000 de dispozitive. La 15 zile înainte de începerea şcolii am aflat, de la televizor, din partea Primului Ministru, că Guvernul va achiziţiona 70.000 – 80.000 de tablete în sistem centralizat, iar restul pot fi cumpărate direct de şcoli sau de primării, banii urmând să le fie rambursaţi. Dar şcolile şi primăriile sărace nu au banii pentru a face achiziţia nici cu promisiunea fermă că îşi vor recupera banii. Chiar dacă guvernanţii au încercat să dea vina pe PSD justificându-şi propria neputinţă, am înţeles despre ce este vorba: se pregăteşte un alt furt al PNL, marcat de corupţie în vremuri de pandemie.

Deşi suntem printre ţările cu cel mai rapid Internet din lume, avem 52.000 de gospodării care nu au energie electrică şi, implicit, vorbim aici de copii care nu au acces la şcoala online. Ce face guvernul PNL pentru aceşti copii? Nimic! De luni bune, acestor copii le-a fost interzis accesul la educaţie, le-a fost amputat viitorul. PSD consideră că e nevoie de o abordare integrată, prin care accesul la echipamente şi la internet să fie precedat de accesul la energie electrică. Există fonduri publice pentru energie verde. De ce să nu redirecţionăm aceşti bani către familiile şi comunităţile defavorizate? De ce să nu montăm panouri solare sau generatoare eoliene în locurile izolate unde reţelele de distribuţie clasică a energiei electrice nu pot ajunge? De ce să nu realizăm hotspoturi de Internet gratuite în astfel de comunităţi, care să le permită accesul la informaţie şi la educaţie tuturor copiilor din familii nevoiaşe sau din comunităţi izolate.

Cerem guvernului condus de Ludovic Orban demiterea ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.