Prună despre ultimele acţiuni ale lui Toader: "Par parte a planului de diabolizare a unei puteri în stat!"

Publicarea listei celor ce au vizitat arhiva SIPA fără precizarea funcţiilor acestora, cererea adresată CSM vizând detaşarea magistraţilor par parte a unui plan de diabolizare in corpore a unei puteri în stat, semnalează Raluca Prună.
Raluca Pruna(Ministrul Justitiei)
Raluca Pruna(Ministrul Justitiei) (Florin Chirila\Epoch Times)

Fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună critică în termeni duri ultimele "mişcări" ale succesorului său la minister, Tudorel Toader. Un prim aspect intrat în vizorul tehnocratei este faptul că Toader a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să înceteze detaşarea tuturor magistraţilor în minister.

"Ministerul Justiţiei se reformează. Elementul esenţial al reformei: îndepărtarea magistraţilor detaşaţi în minister. Dacă scopul este un Minister al Justiţiei fără magistraţi, este o falsă reformă. Şi una periculoasă. Nu cunosc niciun Minister al Justiţiei din vreun stat membru în care magistraţii să aibă interzis. Este o premieră în UE, una tristă...", scrie Raluca Prună pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, cum Tudorel Toader a publicat astăzi lista persoanelor care au vizitat celebra arhivă SIPA (despre care se spune că ar conţine informaţii obţinute ilegal, de natură să distrugă reputaţia multor magistraţi), Prună opinează ca lista ar fi trebuit să includă funcţiile persoanelor ce au avut acces la documente.

"Cât despre listă cu cei care au intrat în arhiva SIPA, ar fi fost util ca în dreptul fiecărui nume să se spună funcţia persoanei. Altfel e o colecţie de nume care dă apă la moară detractorilor justiţiei.

Pentru că dacă cineva se mai întreabă, toate aceste exerciţii par parte a planului amplu de diabolizare in corpore a unei puteri în stat.

PS. Sunt curioasă ce spun asociaţiile de magistraţi despre toate acestea. Anul trecut făceau scrisori deschise săptămânal. Acum e tăcere.", completează fostul ministru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne