Proiect de lege: Puteri sporite pentru Jandarmi

Parlamentarii vor ca jandarmii să aibă dreptul de a legitima, a percheziţiona autovehicule şi a conduce persoane la secţie. Dacă acestea se împotrivesc, jandarmii vor fi abilitaţi să folosească forţa.
Jandarmi.
Jandarmi. (Horoiu Eugen / Epoch Times Romania)

În timp ce societatea civilă se plânge frecvent de abuzuri ale forţelor de ordine, 120 de parlamentari PSD şi patru PNL au depus în Senat o lege prin care să "rezolve" problema, dând mai multe puteri Jandarmeriei. Astfel, parlamentarii vor ca jandarmii să aibă dreptul de a identifica persoane, a efectua cercetare judiciară, a percheziţiona autovehicule şi a chema sau conduce persoane la sediu.

Motivul pentru care iniţiatorii legii susţin că vor să dea un plus de puteri jandarmeriei este că actuala lege "este neclară şi nu acordă explicit aceste puteri, ci doar implicit", din această cauză jandarmii fiind puşi în situaţia de a da explicaţii din cauza unor "aşa-zise abuzuri", relatează Adevărul.

Concret, proiectul prevede mai multe actualizări ale actualei legi privind funcţionarea Jandarmeriei şi acordă totodată noi puteri forţelor de ordine. Astfel, ministrul Afacerilor Interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnează jandarmi care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, care vor putea întreprinde acţiuni de cercetare.

Conform sursei citate, în temeiul noii legi, pe lângă puterea de a legitima persoane, jandarmii ar putea şi să "stabilească identitatea persoanelor care încălcă dispoziţiile legale ori despre care există suspiciuni rezonabile că pregătesc sau au comis o faptă ilegală".

De asemenea, proiectul permite ca jandarmii să invite la sediul unităţilor/structurilor Jandarmeriei Române persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor, dar şi să îi "conducă", în caz de nevoie. Dacă aceste persoane se împotrivesc, jandarmii vor putea folosi forţa pentru a-i duce la sediu.

"În cazul nerespectării dispoziţiilor date de jandarm, acesta este îndreptăţit să folosească forţa", se precizează în proiect.

De asemenea, jandarmii vor putea să oprească şi să controleze autovehicule, să efectueze înregistrări audio-video ale persoanelor, pentru a le pune la dispoziţia organelor judiciare, în special în cazul unor adunări mari de oameni, precum proteste sau competiţii sportive.

Parlamentarii mai propun ca jandarmii să aibă atribuţii şi în cazul animalelor periculoase, primind dreptul de a folosi arme tranchilizante sau letale împotriva lor, fie în lupta contra braconajului, fie în cazul efectuării unor intervenţii.

Proiectul de lege mai prevede că Jandarmeria Română poate selecţiona şi pregăti pentru nevoile proprii rezervişti voluntari în limita posturilor prevăzute în statele de organizare, aprobate potrivit competenţelor, ei urmând să aibă calitatea de militari.

Nu în ultimul rând, pe lângă noi puteri, parlamentarii vor să le dea jandarmilor şi noi facilităţi, precum dreptul la asistenţă psihologică gratuită, însă şi obligaţia de a se supune controalelor periodice.

Potrivit expunerii de motive, multe dintre aceste noi prerogative erau necesare deoarece legea le permitea implicit, dar nu şi explicit, motiv pentru care, de multe ori, jandarmii au fost acuzaţi de acţiuni "aşa-zis abuzive", când îşi îndeplineau misiunile, fiind victime ale unui "disconfort psihic", şi de aceea legea trebuie clarificată.

"Nu de puţine ori, personalul Jandarmeriei a fost subiectul unor plângeri ale cetăţenilor ca urmare a exercitării, aşa-zis abuzive, a drepturilor menţionate (...), care au avut ca rezultat crearea unui disconfort psihic al acestora cauzat de necesitatea prezentării în faţa organelor de urmărire penală, cu repercusiuni în îndeplinirea normală a atribuţiilor de serviciu", scrie în expunerea de motive.

Proiectul a fost iniţiat de 120 de parlamentari PSD (nefiind semnat de liderul Liviu Dragnea) dar şi de patru parlamentari PNL: Leon Dănăilă, Iancu Cârcotă, Carmen Hărău, Nicoleta Pauliuc şi Alexandru Peres. Iniţiativa este înregistrată în Senat, Camera Deputaţilor urmând a fi for decizional.