Proiect: acordarea scutirilor la serviciile de stare civilă cu plată

Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova (Epoch Times)

Cetăţenii moldoveni, care doresc să-şi preschimbe paşapoartele sovietice, vor obţine gratuit actele de stare civilă necesare pentru perfectarea buletinelor de identitate. În acest sens, Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi un proiect de hotărâre privind acordarea unor scutiri la serviciile de stare civilă cu plată, a relatat pentru Moldpres Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

Potrivit ministrului Justiţiei, Oleg Efrim, proiectul îşi propune să susţină financiar unele categorii de oameni. Astfel, cei care vor beneficia de aceste scutiri vor fi pensionarii, locuitorii din stânga Nistrului şi persoanele care au renunţat la numărul de identificare de stat şi la evidenţa automatizată în Registrul de stat al populaţiei. „Ministerul Justiţiei, împreună cu Serviciul Stare Civilă, va întreprinde acţiuni de informare a posesorilor de paşapoarte sovietice despre scutirea de plata serviciilor la eliberarea documentelor de stare civilă, necesare pentru perfectarea buletinelor de identitate”, a spus ministrul Oleg Efrim.

Printre documentele de stare civilă obligatorii pentru perfectarea buletinelor de identitate şi care se vor elibera gratuit pînă la data de 1 septembrie 2014, se numără: certificatul de naştere, certificatul de căsătorie, certificatul de divorţ, certificatul de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui, certificate de deces al soţului/soţiei, dar şi avizul cu privire la anularea, modificarea şi/sau completarea actului de stare civilă etc. „Mai mult, persoanele care fac parte din categoriile menţionate mai sus, nu doar vor obţine gratuit actele necesare, dar vor putea solicita urgentarea prestării unor servicii de stare civilă, fără a achita taxa stabilită pentru serviciul de urgentare”, a precizat Oleg Efrim.

Până în prezent s-au înregistrat circa 17.000 de persoane care au solicitat astfel de acte de stare civilă şi s-au eliberat aproape 22.000 de documente.

Modificările propuse vin ca urmare a Planului de Acţiuni privind preschimbarea paşapoartelor de tip sovietic pentru anii 2013 – 1 septembrie 2014, aprobat de Guvern la data de 7 august 2013. Săptămâna trecută, Parlamentul a votat proiectul de lege privind acordarea de facilităţi la preschimbarea paşapoartelor de tip ex-sovietic. Documentul prevede ca până la 1 septembrie, deţinătorii de paşapoarte sovietice să şi le poată preschimba în buletine de identitate fără să achite taxa de stat obligatorie, în regim simplificat şi chiar la domiciliu.