Program de cooperare semnat între municipiile Chişinău şi Bucureşti

Gabriela Firea şi Silvia Radu
Gabriela Firea şi Silvia Radu (chisinau.md)

Aflându-se într-o vizită oficială la Bucureşti, primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, şi primarul general al municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, au semnat, miercuri, 14 februarie, unul dintre primele programe importante de colaborare între cele două primării, pe trei coordonate: cultură, educaţie şi sănătate.

Potrivit documentului, un accent aparte se va pune pe domeniile prioritare de cooperare între Chişinău şi Bucureşti, inclusiv pe acţiunile ce vor fi realizate în comun în perioada următoare.

În ceea ce priveşte domeniul cultural, Primăria oraşului Chişinău va înfiinţa o linie de transport în comun care ar urma să deservească obiectivele turistice şi culturale din Chişinău, partea română urmând să doneze două autobuze în acest sens, asigurând în acelaşi timp consultanţă pentru implementarea proiectului.

De asemenea, urmează a fi semnat un protocol de cooperare între Biblioteca Mitropolitană Bucureşti şi Biblioteca municipală „Bogdan Petriceicu Haşdeu”, în cadrul căruia municipiul Bucureşti va face o donaţie de carte municipiului Chişinău. Un alt program care urmează a fi derulat între cele două municipii, va fi înfiinţarea săptămânii culturii de la Chişinău, în Bucureşti şi săptămâna teatrelor din Bucureşti la Chişinău, atât pentru copii, adolescenţi cât şi pentru adulţi.

În ceea ce priveşte domeniul educaţional, Primăria Municipiului Bucureşti va oferi o serie locuri în tabere copiilor olimpici din Chişinău stabilite de primarul interimar al Chişinăului în comun cu Direcţia Generală Educaţie Tineret şi Sport, a anunţat primarul general al municipiului Bucureşti în cadrul unei conferinţe de presă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe