Profesoară din Transnistria : ”Românii din Stânga Nistrului sunt ca o monedă de schimb” (interviu)

Transnistria este reprezentată de culoarea galbenă.
Transnistria este reprezentată de culoarea galbenă. (wikipedia.org)

La scurt timp după parafarea acordului de asociere între Republica Moldova şi UE şi concomitent cu declararea limbii române limbă oficială de către Curtea Constituţională din RM, un grup de miliţieni transnistreni a descins în forţă la liceul cu predare în limba română Lucian Blaga din Tiraspol. Ei au intrat în biroul directorului cerându-i să le prezinte anumite acte.

”Rusia s-a obişnuit să-i ţină pe toţi sub talpa ei iar atunci când vede că scapă frâul , îşi arată colţii. Iar noi, românii din Stânga Nistrului suntem ca o monedă de schimb pentru ei. Ne-am săturat de atâta dictatură din partea lor. Dorim să educăm copii în linişte”, susţine Raisa Pădurean, directorul adjunct al liceului, agresată atunci când a încercat să-i filmeze pe miliţieni, într-un interviu acordat Epoch Times.

Cum vă explicaţi descinderea miliţienilor transnistreni în liceul Lucian Blaga? Este o încercare de intimidare obişnuită sau trebuie înţeleasă în contextul nemulţumirii Rusiei faţă de parafarea acordurilor de la Vilnius de către Republica Moldova?

Oare cum poţi intra într-o instituţie de învăţământ şi să ai un comportament de criminal? Eu aşa consider, pentru ca un om inteligent vine, se prezintă, comunică inteligent cu administraţia şi profesorii. Ceea ce s-a întâmplat, sigur este o provocare din partea ruşilor. Probabil vor să arate „uite cine suntem şi ce putere avem.

Sigur că este şi o încercare de intimidare din partea lor, dar şi „boala cea mare a lor” că la Vilnius a fost parafat acordul de asociere de către Republica Moldova. Rusia s-a obişnuit să-i ţină pe toţi sub talpa ei iar atunci când vede că scapă frâul , îşi arată colţii. Iar noi, românii din Stânga Nistrului suntem ca o monedă de schimb pentru ei. Ne-am săturat de atâta dictatură din partea lor. Dorim să educăm copii în linişte.

Ce importanţă are decizia Curţii Constituţionale a RM de a face româna limbă oficială în această ecuaţie?

Am aşteptat mulţi ani această decizie. Este o bucurie enormă pentru noi. Acum se vor pune toţi pe carte. Ba au fost agrarienii la putere, ba comuniştii, ba democraţii şi nici o schimbare. Însă Curtea Constituţională a făcut un lucru de nepreţuit pentru noi toţi. În sfârşit putem discuta deschis că limba oficială a statului este limba română.

Ce probleme întâmpină etnicii români în regiunea transnistreană în prezent din punctul de vedere al limbii române? A mai slăbit ceva din teroare şi discriminare odată cu schimbarea regimului de la Tiraspol?

Avem aceleaşi probleme care le-am mai avut. Scopul separatiştilor este de a se debarasa de tot ce-i românesc în zonă. Ei au declarat clar că drumul lor este spre Rusia şi numai cu Rusia împreună, de aceea şi sunt susţinuţi de ruşi.

Etnicii români mereu au întâmpinat probleme aici, în zona ocupată. Eu nu am nimic împotriva cetăţenilor ruşi care sunt oameni simpli şi nu decid ei soarta noastră, dar sunt împotriva politicii ruseşti de deznaţionalizare a teritoriului dat. Mă refer şi la partea dreaptă a Nistrului. Mergeţi la Chişinău , intraţi într-o instituţie de stat şi veţi vedea câţi de acolo vorbesc limba română.

Comuniştii şi socialiştii scot la proteste oameni care să protesteze împotriva limbii române şi să susţină limba „moldovenească”, care de fapt nu există, din moment ce ei vorbesc aceeaşi limbă - română. Însă când începi să discuţi cu ei, nu pot lega două vorbe în română. Atunci îmi pun întrebarea: De ce aţi ieşit în stradă? Împotriva cărei limbi protestaţi? Sunt sigură că ei nici nu ştiu cine le sunt strămoşii, sunt mancurtizaţi, bine plătiţi pentru a destabiliza situaţia. Cineva de la guvernare doreşte acest lucru.

Scopul separatiştilor este de a se debarasa de tot ce-i românesc în zonă. Ei au declarat clar că drumul lor este spre Rusia şi numai cu Rusia împreună, de aceea şi sunt susţinuţi de ruşi.

Când şi cine va trage la răspundere Rusia pentru că n-a pus în aplicare decizia CEDO, care o acuza că a încălcat dreptul la educaţie şi care-i cerea să achite 6.000 de euro fiecărui petiţionar, deci în total peste un milion de euro pentru o parte a victimelor acestui regim?

Nu ştiu dacă Rusia îşi va îndeplini obligaţiile, dar important este faptul că CEDO a dovedit lumii întregi că în zona ocupată sunt încălcate flagrant drepturile omului. Sunt prea puţini bani în comparaţie cu suferinţele oamenilor din zonă. Ar trebui fiecare cetăţean să ceară dreptate, dar lumea este speriată. Mulţi care au de suferit în urma regimului sunt urmăriţi, intimidaţi şi oamenii nu doresc să se confrunte cu ei.

Credeţi că Rusia mai are capacitatea de a deraia trenul european al Republicii Moldova prin provocările Tiraspolului de acest gen?

Da, sunt sigură că asta vor face. Ceea ce se întâmplă în acest moment cu şcolile româneşti nu este o întâmplare. Este organizat intenţionat de cei de la Moscova. Chişinăul nu are influenţă aici în zonă, iar atunci când este vorba de a rezolva vreo problemă, separatiştii încep să terorizeze copii şi profesorii din aceste şcoli.

Chişinăul nu vrea sau nu poate să-i ajute pe locuitorii din regiunea transnistreană, care se confruntă cu epurarea lingvistică prin impunerea grafiei chirilice?

După părerea mea, Chişinăul nu vrea. Altfel nu ar admite absolvenţii din şcolile ruseşti din stânga Nistrului la facultăţile din Chişinău în baza certificatului de absolvent al şcolii generale. Iată şi o altă nedreptate din partea Chişinăului. Copii nu trebuie să sufere din cauza politicii, dar drepturile trebuie să fie respectate de toţi.

Iar în privinţa şcolilor cu grafie latină, vreau să accentuez că în curând în regiunea transnistreană nu vor mai exista aceste şcoli. Ele treptat vor dispărea. Ruşii vor distruge încetul cu încetul „şcolile moldoveneşti”. Peste tot se vorbeşte în rusă. Nu poate fi vorba de o altă limbă.

Raisa Pădurean este director adjunct la liceul Lucian Blaga din regiunea transnistreană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe