Procurorul-şef al DNA: Deciziile CCR privind abuzul în serviciu au dus la clasarea a sute de dosare

Sigla DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)

Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a declarat într-un interviu acordat PRESSHUB faptul că deciziile CCR privind dezincriminarea parţială a abuzului au dus la clasarea multor dosare ce însumau un prejudiciu de sute de milioane de euro.

“Chiar în acest moment suntem într-o perioadă de evaluare de strângere a datelor. Au apărut deciziile CCR referitoare la abuzul în serviciu, dezincriminarea parţială a acestuia. Abuzul în serviciu se pedepseşte numai atunci când conduita sau norma pe care trebuie să o respecte cetăţenii este prevăzută într-un act normativ primar şi nu secundar.

Dezincriminarea totală a tentativei de abuz în serviciu, împreună cu toate celelalte date, au făcut ca DNA să dea soluţii de clasare în aproape 800 de dosare cu prejudicii de sute de milioane de euro. Dosare care, dacă CCR nu intervenea, ajungeau în judecată”, a afirmat Bologa.

Totodată, procurorul-şef al DNA acuză că CCR a limitat colaborarea DNA cu Serviciile de Informaţii, ceea ce a afectat activitatea instituţiei.

„O altă decizie a Curţii s-a referit la colaborarea dintre DNA şi Serviciile de Informaţii, colaborare care era prevăzută de normele legale şi încă mai e prevăzută. Numai că decizia CCR a stabilit că nu se mai pot face înregistrări audio-video, înregistrări ambientale, astfel că au apărut şi în practica judiciară decizii care au dus la constatarea nulităţii absolute a unor astfel de probe. Desigur, practica este neunitară, pentru că există instanţe de judecată care constată că aceste probe sunt valabile”, a precizat acesta.

O altă problemă cu care DNA şi procurorii instituţiei se confruntă o constituie atacurile frecvente ale unor persoane cercetate sau chiar condamnate în urma unor anchete. Cu toate acestea, DNA a reuşit în ultimele 2-3 luni să trimită în judecată 4 parlamentari, 3 deputaţi, un senator şi un fost ministru.

“Perioada debutului meu la conducerea Direcţiei a coincis aproape cu perioada declarării stărilor de urgenţă. În această perioadă noi am fost constrânşi de decretele preşedintelui de instalare a stării de urgenţă să facem anchete penale numai în cauzele apreciate de către procurori urgenţe sau cele arătate de Decretul prezidenţial, şi anume acolo unde exista pericol de dispariţie a probelor, unde era necesară organizarea unei acţiuni de flagrant sau dosarele cu arestaţi în cauză.

Cu toate acestea, în perioada aceasta de două luni, trei luni şi ceva s-a reuşit trimiterea în judecată a 4 parlamentari, 3 deputaţi, un senator şi a unui fost prim-ministru. Am avut chiar într-o zi trei acţiuni de flagrant reuşite în trei cauze. Şi de asemenea mai e flagrantul de peste 1 milion şi ceva de euro cu bani cash, cred că s-ar putea să fie cea mai mare sumă dată cash într-un dosar al DNA. Acolo a fost un dosar mai dificil, pentru că nu aveam banii la dispoziţie şi, cu ajutorul Parchetului General, am reuşit să facem rost de această sumă pentru ca să ne poată reuşi flagrantul.

Aceste dosare, ca şi altele trimise în judecată, arată că lupta împotriva marii corupţii va continua în România şi procurorii DNA îşi vor face datoria şi în perioada următoare”, a declarat procurorul-şef al DNA, Crin Bologa.

Interviul complet aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne